Ministrul Educației a adresat câte un mesaj pentru profesori, părinți și elevi, cu prilejul începerii noului an școlar
Full Article 4 minutes read

Ministrul Educației a adresat câte un mesaj pentru profesori, părinți și elevi, cu prilejul începerii noului an școlar

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia începerii noului an școlar. Demnitarul a menționat pandemia de coronavirus, dar și deficiențele din sistemul educațional, inclusiv infrastructura și insuficiența de tehnologii moderne. Acesta a transmis câte un mesaj separat pentru pedagogi, părinți și elevi.

„Condițiile în care a trebuit să se desfășoare procesul de studii în perioada anterioară acestui început de an școlar au scos la iveală un șir de deficiențe și probleme ale sistemului nostru educațional, ce vizează infrastructura instituțiilor de învățământ, insuficiența unor tehnologii informaționale adecvate noului mod de predare-învățare online, situația precară a grupurilor vulnerabile de elevi și studenți cu acces limitat la aceste tehnologii. Dar această experiență – indezirabilă, dar edificatoare – ne-a motivat să căutăm soluții pentru a lichida sau, cel puțin, a minimaliza lacunele dezvăluite”, a menționat ministrul Educației.

Anatolie Topală le-a amintit profesorilor că ei sunt cei care „modelează și realizează liantul între trecut și viitor”.

„Dvs ați fost întotdeauna un barometru al societății de care s-au ghidat toți, așa ne dorim să rămâneți în continuare, promotori ai ideilor benefice, modele de urmat. Îndemnul nostru e să conștientizați misiunea grea ce vă revine: de a proteja viețile dvs, precum și a discipolilor dvs. Oamenii sunt cu ochii pe noi, toți așteaptă o abordare matură. Dvs sunteți cei care modelați și realizați liantul între trecut și viitor, care știți cel mai bine să formați o generație de cetățeni și specialiști de performanță, prin care să ne putem realiza un trai mai bun și mai prosper, să ne creăm și consolidăm o societate cu respect pentru valorile naționale și democratice”, a menționat demnitarul.

Părinților, ministrul Educației le-a cerut să se implice în educația copiilor:

„Educația este un proces continuu, în care trebuie să ne implicăm cu toții: să le dăm, împreună, copiilor încrederea în propriile forțe și capacități, să-i încurajăm că pot să-și propună și să-și realizeze aspirațiile cele mai îndrăznețe, dacă aleg și se străduiesc să învețe, să cunoască lucruri noi și utile în prezent și viitor, să fie responsabili de ceea ce fac și ce-și doresc. Vă chem să ne unim forțele, pentru a crea copiilor noștri condiții optime de studii – acasă și la școală –, pentru a le trezi și cultiva setea de cunoștințe, pentru a le da o șansă reală de a-și vedea viitorul împlinit”.

 

Iar elevilor, ministrul Educației și Cercetării le-a urat să se bucure din plin de anii de școală:

„Cu siguranță, în viața voastră există lucruri fascinante și interesante, dar studiile sunt o preocupare serioasă și importantă pentru viitorul vostru, pentru ceea ce veți deveni și ceea ce veți reuși să realizați din planurile pe care deja vi le imaginați. Aceste studii însă cer multă muncă, disciplină, dăruire și pasiune. Ele vor modela din voi cetățeanul de mâine, vor contura și vor asigura propriul vostru viitor, dar și viitorul acestei țări și societăți, care își pun speranța în voi. Învățați-vă să prețuiți anii de studii, care sunt cei mai frumoși! Folosiți rațional orice oportunitate oferită de procesul educațional, pentru a acumula cunoștințele necesare, pentru a vă afirma în societate, pentru a îndreptăți așteptările părinților și dascălilor voștri”.

Amintim că decizia CNESP din 23 august prevede că, din 1 septembrie, elevii vor începe anul de studii 2021-2022 cu prezenţă fizică, însă cu respectarea unor măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului. De asemenea, angajații din educație care nu sunt vaccinați vor trebui să prezinte, la fiecare două săptămâni, rezultatul negativ al testului la Covid-19. Analizele vor fi achitate de către cadrele didactice. Autoritățile își propun să accelereze, în acest mod, procesul de imunizare împotriva COVID-19 astfel încât, până la 1 octombrie, rata de vaccinare în sistemul de învăţământ (reprezentanţii adulţi) să constituie 95%.

Federația Sindicală a Educației și Științei a criticat decizia. Subiectul a fost discutat ulterior în cadrul unei platforme la care au participat reprezentanții sindicatelor, ministrul Educației, șefa Comisiei parlamentare pentru educație, dar și un epidemiolog.

Reprezentanții asociației obștești „Părinți Solidari”, nemulțumiți de modalitatea de organizare a procesului educațional în format mixt, au lansat o petiție online prin care cer revizuirea măsurilor propuse de către CNESP. Aceștia vor protesta pe 1 septembrie, începând cu ora 13:00, în fața Guvernului.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: