Ministrul Sănătății: „Pe teritoriul Republicii Moldova nu este înregistrat nici un caz de infectare cu coronavirus de tip nou”
Full Article 2 minutes read

Ministrul Sănătății: „Pe teritoriul Republicii Moldova nu este înregistrat nici un caz de infectare cu coronavirus de tip nou”

Toate instituțiile medicale din Republica Moldova sunt asigurate cu stocurile necesare de medicamente pentru tratamentul gripei și a infecțiilor respiratorii acute. Despre acest lucru a anunțat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul ședinței guvernului, astăzi, 29 ianuarie. Aceasta a raportat despre măsurile întreprinse de minister în legătură cu răspândirea la nivel global a noului tip de coronavirus.

„Suntem în conlucrare cu laboratoare din regiune. La necesitate, probele vor fi transportate pentru investigații la cel mai înalt nivel”, a spus Dumbrăveanu, menționând că insituția colaborează cu Organizația Mondială a Sănătății, dar și cu alte autorități internaționale.

Ministrul a mai menționat că „pe teritorul Republicii Moldova nu este înregistrat nici un caz de infectare cu coronavirus de tip nou”.

Totodată, pe 24 ianuarie, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Violeta Dumbrăveanu a semnat un ordin prin care s-a dispus implementare măsurilor de prevenire și control a infecției cu noul tip de coronavirus, reieșind din situația epidemiologică la nivel global.

Menționăm că despre particularitățile și modul de prevenire a bolii s-a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, vineri, 24 ianuarie, la care au participat Nicolae Furtună, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și Natalia Caterinciuc, șef direcție din cadrul aceleiași instituții.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: