Ministrul Sănătății: Următoarele două săptămâni ar putea fi declarate libere pentru bugetari
Full Article 2 minutes read

Ministrul Sănătății: Următoarele două săptămâni ar putea fi declarate libere pentru bugetari

Următoarele două săptămâni ar putea fi declarate libere pentru bugetari. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu și de către reprezentantul Organizației Mondiale de Sănătate (OMS) în țara noastră, Igor Pokanevych, în dimineața zilei de 6 aprilie.

„Vom veni astăzi cu o recomandare pentru Comisia pentru Situații Excepționale privind declarea următoarelor 2 săptămâni ca libere pentru personalul din sistemul bugetar, cu o eventuală posibilitate de prelungire a acestei perioade cu încă o săptămână, în funcție de evoluția situației epidemiologice”, a spus Dumbrăveanu.

Ministrul Sănătății a precizat că măsura ar putea fi luată datorită efectelor pozitive înregistrate în timpul săptămânii trecute.

Reprezentantul OMS în Republica Moldova, Igor Pokanevych, a atras atenția că în țara noastră numărul de cazuri de COVID-19 crește lent, ceea ce dă posibilitatea autorităților să fie mai bine pregătite pentru a face față situației.

„Propunem prelungirea cu încă două săptămâni a măsurilor luate anterior. Acestea sunt justificate în situația din prezent și va da posibilitatea de reducere a răspândirii. Apelul „stați acasă” trebuie respectat în mod obligatoriu, în afară de acțiunile absolut necesare: mersul la magazin sau dacă nu puteți să nu lucrați. Este un apel pentru ca să vă aflați într-un loc sigur, iar acum locuința voastră este cel mai sigur loc”, a explicat Pokanevych.

Amintim că până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 864 de cazuri de COVID-19. Numărul de decese a urcat la 17, după ce încă două persoane au decedat în ultimele ore: o femeie de 81 de ani și un bărbat de 78 de ani.

Ministrul Sănătății a precizat că 78 de persoane sunt în stare gravă, iar 10 sunt intubate.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: