Mircea Snegur, scrisoare deschisă către Maia Sandu. Ce îi cere primul președinte al Moldovei
Full Article 3 minutes read

Mircea Snegur, scrisoare deschisă către Maia Sandu. Ce îi cere primul președinte al Moldovei

Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, i-a adresat o scrisoare deschisă actualei președinte Maia Sandu. Acesta o îndeamnă pe șefa statului să revadă „intenția de a lichida Universitatea de Stat din Tiraspol”, urmare a reformei instituțiilor de învățământ superior din țară, anunțată recent de Ministerul Educației și Cercetării.   

Potrivit ex-președintelui țării Mircea Snegur, „a distruge” prima instituție de învățământ superior din țară este o „lipsă de respect față de istoria neamului”. Potrivit lui Snegur, în contextul conflictului nesoluționat din stânga Nistrului, costul politic al deciziei privind lichidarea universității ar fi mai mare decât cel economic.

„Și care va fi autorităților transnistrene vizavi de lichidarea Universității de Stat din Tiraspol? Această distrugere va fi și un triumf al autorităților separatiste și al forțelor șovine pro-ruse”, se arată în scrisoarea semnată de Mircea Snegur.

În context, primul președinte al țării a îndemnat-o pe Maia Sandu să revadă „intenția de a lichida Universitatea de Stat din Tiraspol”, păstrându-i statutul stipulat în Hotărârea de Guvern nr 480 din 9 iulie 1992.

De menționat că, Ministerul Educației și Cercetării a dat, pe 27 iunie, startul reformei denumite „Universități Moderne”. Astfel, mai multe instituții de învățământ superior din Republica Moldova urmează a fi absorbite. De exemplu, Universitatea de Stat din Moldova se va reorganiza prin absorbția a 15 instituții universitare din țară. Vor mai activa, conform noii reforme, Universitatea Tehnică a Moldovei, care se va reorganiza prin absorbția a patru universități; Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, care va absorbi alte patru universități, inclusiv Universitatea de Stat din Tiraspol, și Academia de Studii Economice din Moldova, care se reorganizează prin absorbția Institutului Național de Cercetări Economice. Ministerul susține că va sprijini financiar procesul de modernizare a universităților. Pentru realizarea acestui scop urmează a fi alocate peste 700 de milioane de lei.

În contextul reformei anunțate, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport și Universitatea de Stat din Tiraspol, care ar urma să fuzioneze cu Universitatea de Stat din Moldova, au cerut autorităților, prin intermediul unei scrisori emise, să stopeze procesul de reformare anunțat. Decizia autorităților de a reforma instituțiile universitare din Moldova a stârnit o serie de reacții în societate. Dacă unii susțin că reforma este una așteptată și necesară, atunci alții se arată sceptici și acuză autoritățile că ar încerca să „preia forțat un patrimoniu de miliarde”.

Amintim că NM a anunțat anterior, în exclusivitate, că autoritățile moldovenești pregătesc o reformă a învățământului superior.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: