Legea privind combaterea dezinformării ajunge la Curtea Constituțională. PSRM susține că s-ar impune cenzura
Full Article 2 minutes read

Legea privind combaterea dezinformării ajunge la Curtea Constituțională. PSRM susține că s-ar impune cenzura

O nouă sesizare la Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) depusă de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Deputații Adela Răileanu și Grigore Novac au solicitat astăzi, 20 iunie, Înaltei Curți să se expună pe marginea constituționalității unor articole din Legea nr.143 pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale, adoptată recent de majoritatea parlamentară.

Socialiști consideră că prin modificările operate se încalcă mai multe prevederi ale Constituției Republicii Moldova, precum și ale unor acte fundamentale internaționale în materia drepturilor omului.

„Modificările instituie în manieră disproporțională norme menite să „cenzureze” informația „incomodă” difuzată public, precum și măsurile de atragere la răspundere pentru „dezinformare”, și nu în ultimul rând – să „stranguleze” agenții economici de profil”, se menționează într-un comunicat de presă emis de PSRM.

La 2 iunie, Parlamentul a aprobat în lectura a II-a proiectul care are drept scop prevenirea și combaterea dezinformării și a răspândirii informațiilor false în spațiul mediatic. Astfel, Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova a fost completat cu noțiunea de ”dezinformare” și cu sancțiunile aferente, în cazul în care furnizorii sau distribuitorii de conținut media vor încălca legislația.

De asemenea, Codul a fost completat cu prevederi conform cărora furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale de televiziune și de radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care au fost produse în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada și statele care au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepția filmelor și a emisiunilor de divertisment care nu au un conținut militarist.

De asemenea, furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale care, indiferent de proveniența lor, justifică războaiele de agresiune, neagă crimele de război şi crimele împotriva umanității sau incită la ură.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: