Moldoveancă, exploatată sexual în Germania de iubitul ei
Full Article 2 minutes read

Moldoveancă, exploatată sexual în Germania de iubitul ei

O moldoveancă, în vârstă de 20 de ani, a fost exploatată sexual, timp de jumătate de an, în Germania, chiar de concubinul său, cu care a locuit anterior timp de câteva luni în Republica Moldova.  Suspectul, în vârsta de 23 de ani, originar din raionul Râșcani, a fost reținut joi de către oamenii legii, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).  

Potrivit PCCOCS, tânărul ar fi cunoscut-o pe victimă în septembrie 2021, pe rețelele de socializare. Peste două luni, tânărul a convins-o pe aceasta să se mute împreună, acasă la el, în raionul Râșcani. Ulterior, în decembrie acesta a convins-o să plece împreună la muncă în Germania. Sosiți la destinație, bănuitul a deposedat-o pe tânără de pașaport și a exploatat-o sexual, în propriul beneficiu.

Așa cum în orașul alăturat funcționa o fabrică de reciclare a deșeurilor electronice, bănuitul a determinat-o să se angajeze acolo. Însă, acesta o obliga ca banii din salariu să-i dea lui toți, lipsind-o astfel de surse de existență.

În iunie, aceștia au revenit în țară, dar exploatarea sexuală a continuat: bănuitul îi interzicea să părăsească casa din satul său din Râșcani, în care locuiau. Totuși, în iulie, aceasta a reușit să evadeze și s-a refugiat la sora sa din Chișinău, care a alertat-o pe mamă. Ulterior, mama a sesizat autoritățile de drept.

PCCOCS anunță că procurorii l-au audiat pe tânăr, i-au formulat și prezentat învinuirea și urmează să solicite aplicarea arestului preventiv, în scopul investigării obiective a cazului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: