Moscova a introdus noi restricții din cauza coronavirusului. Până pe 15 ianuarie orașul va fi paralizat pe timp de noapte
Full Article 2 minutes read

Moscova a introdus noi restricții din cauza coronavirusului. Până pe 15 ianuarie orașul va fi paralizat pe timp de noapte

Moscova a introdus noi restricții începând 13 noiembrie a acestui an până la 15 ianuarie 2021. Acest lucru a fost anunțat marți, 10 noiembrie, de către primarul Moscovei Serghei Sobeanin pe blogul său.

Decizia vine după ce la Moscova a crescut numărul infectărilor cu coronavirus. Potrivit primarului, vor fi luate măsuri suplimentare pentru combaterea pandemiei.

Studenții universităților și colegiilor din Moscova sunt transferați la învățământ la distanță în perioada 13 noiembrie – 15 ianuarie, cafenelelor le este interzis să deservească vizitatorii noaptea, iar evenimentele culturale și de divertisment sunt suspendate temporar, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobeanin.

De asemenea, elevii sunt sfătuiți să respecte regimul de studiere online și să reducă la minimum călătoriile prin oraș. Se remarcă faptul că abonamentele pentru transportul public pentru studenți vor fi blocate temporar.

În cafenele, cluburi de noapte, karaoke, bowling, discoteci și alte unități de divertisment, este interzisă deservirea vizitatorilor noaptea – de la 23.00 la 6.00.

Potrivit primarului, acest lucru este necesar pentru a salva instituțiile și afacerile de cheltuieli inutile care sunt aduse de anularea bruscă a concertelor și a altor evenimente festive în ajunul sărbătorilor de Anul Nou.

Menționăm că, în Rusia, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 20 977 de cazuri de coronavirus, în total, în țară au fost înregistrate peste 1,8 milioane de cazuri de boală. Cel mai mare număr de cazuri pe zi a fost înregistrat la Moscova – 5902 de persoane.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: