captură foto

Natalia Gavrilița a dezvăluit ce salariu are: „Trăiesc inclusiv din economii”

Premierul țării Natalia Gavrilița are un salariu de 15-16 mii de lei, „la fel ca și președinta țării”. Declarația a fost făcută de către aceasta în cadrul ediției din 23 decembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Șefa Executivului a adăugat că are anumite economii, pe care le utilizează.

Întrebată de moderatoarea emisiunii dacă îi ajunge salariul, prim-ministrul a răspuns: „Eu am economii, ca și mulți alții care au curajul să vină în serviciul public. Trăiesc inclusiv din aceste economii. Am o pasiune pentru sectorul public și dacă priviți CV-ul meu veți vedea că de fiecare dată am lucrat în străinătate, am pus bani de-o parte și am venit și am lucrat o perioadă în sectorul public, în Moldova. Când nu am mai avut aceste economii – am plecat”, a relatat Natalia Gavrilița.

Șefa Executivului a adăugat că a întâlnit multe persoane din sectorul public în aceeași situație.

„De aceea, cred în creșterea salariilor în sectorul public și în sectorul privat. Pentru aceasta trebuie să creștem productivitatea, să investim în inrastructură și să creăm locuri de muncă”, a mai spus Gavrilița.

Premierul a mai spus că multe persoane ar fi refuzat să ocupe funcții publice din cauza salariilor mici.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Ceban nu va fi deputat/Dodon a cheltuit de două ori mai mult decât Sandu/Centrul Chișinăului, blocat

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Carburanții se scumpesc din nou în Moldova
— Ceban nu vrea să ajungă deputat în Parlament?
— CSJ a explicat de ce alegerile din Boldurești sunt valabile
— 28 de raioane au pierdut peste 20% din locuitori
— Avocații au intrat în grevă generală
— Ședința în dosarul Marinei Tauber, amânată din cauza grevei avocaților
— Semnătura electronică din Moldova va fi recunoscută în UE
— Călătoriile lui Dodon, de două ori mai scumpe decât ale Maiei Sandu
— Piața Marii Adunări Naționale, închisă temporar. Cum va circula transportul public
— Furtună, Lungu, Nesterovschi și Lozovan, sancționați de UE
— Informații despre alegeri, la un click distanță pentru moldovenii din diaspora
— Temperaturile ridicate se mențin. Două Coduri Galbene, în vigoare
— Transportatorii vor protesta în fața sediului delegațieI UE la Chișinău
— Sandu răspunde acuzațiilor Moscovei: „Minciunile vor curge gârlă”
— 25 din 66 de partide pot participa la parlamentare
— Ai altă adresă? Anunță autoritățile pentru a putea vota la alegeri
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: