„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19
Full Article 17 minutes read

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

La sfârșitul lunii februarie, la Tiraspol se va închide Clubul №19 – o platformă civică independentă. Aceasta a fost singura platformă din Transnistria unde se organizau prelegeri necenzurate despre politică, concerte rock și chiar întâlniri cu ambasadori. La solicitarea NM, administratorii și vizitatorii clubului au povestit, cum a reușit un mic subsol din Tiraspol să devină „un loc al libertății” din Transnistria, cum activitatea din cadrul clubului se solda cu interogări organizate de serviciile speciale locale și de ce anume acolo, mulți tineri transnistreni au înțeles că ei nu sunt singuri.

x

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19Aliona Marcicova

Fondatoarea platformei civice Clubul №19

Încă în perioada în care învățam la universitate, mă gândeam la crearea unei platforme deschise, unde oamenii ar putea să se întâlnească și să vorbească liber, fără teama unor consecințe. Anii mei de studenție au coincis cu anii 90 și atunci, acest lucru era deosebit de actual.

Apoi ne-am maturizat, ne-au apărut copiii. Noi continuam să ne întâlnim cu pretenii, dar ne gândeam deja la cu totul altceva. De obicei, ne întâlneam la cafenea, dar atmosfera unor astfel de localuri nu predispunea la discuții serioase, iar alte locuri pentru a ne întâlni nu puteam găsi.
Atunci, o prietenă mi-a reamintit despre ideea mea de a crea o platformă, unde am putea să ne întâlnim cu alte persoane care gândesc la fel, să obținem noi cunoștințe, să facem noi descoperiri și să cunoaștem alte persoane. Și să ascultăm muzica, care ne place.

Ideea a fost susținută de prieteni și de rude. Și în anul 2012, la Tiraspol a apărut un astfel de loc – Clubul №19. Așa s-a întâmplat că eu am creat clubul și am fost primul administrator.

Primele evenimente pe care le-am organizat erau mai mult despre cultură: expoziții ale fotografilor, pictorilor locali, serate literare unde se citea cu voce tare, de exemplu, Cehov sau Bulgakov. Mai târziu, am încercat să organizăm master classuri. Era un format absolut nou pentru Tiraspol. De exemplu, la unul dintre aceste master classuri, oamenii au confecționat instrumente muzicale din orice aveau la îndemână. Atunci, am aflat pentru prima oară, ce înseamnă didgeridoo (instrument muzical de suflat, specific aborigenilor din Australia – NM) și că acesta poate fi văzut și auzit nu numai în Australia, dar că și poate fi confecționat dintr-o țeavă obișnuită din plastic. Și el va cânta.

Apoi au apărut deja primele inițiative ale vizitatorilor noștri: în fiecare săptămână, în club au început să se desfășoare dezbateri. Era interesant să urmărim, cum niște oameni absolut necunoscuți formează echipe și încearcă să-și apere în public punctul de vedere.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19Clubul №19

Probabil, cele mai neobișnuite pentru mine au fost concertele de hard rock. Îmi amintesc cum povestea un muzician că formației sale i-a fost interzis să evolueze în clubul universității, pentru că, în opinia administrației, textele pieselor și muzica erau foarte „grele” și nu vor fi acceptate de tineretul transnistrean. Decizia mea a fost evidentă și clubul nostru a devenit, pentru o anumită perioadă, platformă pentru repetițiile și concertele lor.

În cei opt ani și jumătate de existență a Clubului №19, publicul a fost foarte diferit. Veneau la noi și elevi, și persoane care s-au afirmat deja: avocați, profesori, diplomați și politicieni. Pentru toți era important să comunice, dar și ca opinia lor să fie auzită.

Cât am lucrat la club, s-a întâmplat un caz care m-a impresionat foarte mult. În anul 2013, în Transnistria au fost închise site-urile și forumurile publice, la inițiativa liderului de atunci Evghenii Șevciuk. Era foarte straniu, cum poți închide ceva, mai ales pe internet? Dar acest lucru s-a întâmplat, iar noi am început să ne gândim, cum am putea să rezistăm. Atunci, am organizat prima „Săptămână a libertății de exprimare”.

Una dintre acțiunile din cadrul „Săptămânii libertății de exprimare” a fost o expoziție tematică de caricaturi. După aceasta, Anatolii Dirun, fost deputat al Sovietului Suprem din regiune, i-a îndemnat pe toți să meargă la un miting împotriva închiderii portalurilor informative. La miting, noi am decis să mai organizăm o dată expoziția de caricaturi. A fost prima noastră acțiune „în mase”.

În ajunul mitingului, ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta? Încă nicio organizație obștească din Transnistria nu și-a permis astfel de lucruri. Noi eram pregătiți chiar și de faptul că Centrul „Apriori” (organizație al cărei proiect este clubul – NM) și Clubul №19 ar putea fi închise, iar împotriva noastră ar putea fi deschise dosare penale. Acum, discuțiile noastre par hazlii, dar gândurile despre cât de departe am putea ajunge pentru a apăra ceea ce este important pentru noi m-au influențat foarte mult. În consecință, am organizat expoziția și noi am fost bine.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

Dar este dificil să-ți aperi adevărul în fiecare zi și să demonstrezi că iubești Transnistria, dar faci acest lucru altfel. Cred că clubul se închide din cauza că oamenii care lucrează acolo au obosit. Aș vrea foarte mult să cred că și după închiderea Clubului №19, vizitatorii noștri vor continua să-și realizeze inițiativele, doar că deja pe alte platforme. Cred că pentru aceasta există și perspective, și oportunități, și potențial.

Pentru mine personal, închiderea clubului este un eveniment foarte trist. În cei aproape nouă ani de existență, Clubul s-a schimbat, dar un lucru a rămas de neclintit: noi am încercat mereu să găsim o părticică de libertate în fiecare vizitator și să-i învățăm să vadă această libertate în alții.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19Evghenii Dunaev

Coordonatorul Clubului №19

Atunci când clubul abia s-a deschis, am fost unul dintre primii care a mers acolo cu inițiativa de a organiza dezbateri în cadrul acestuia. O anumită perioadă, am încercat să organizez dezbateri la Universitatea din Transnistria, dar administrația a refuzat. Ideea a fost susținută la club, chiar dacă eram o simplă persoană din stradă. Deja peste un an, în luna aprilie 2013, mi-au propus să lucrez acolo în calitate de administrator.

Activitatea de la clubul civic mi-a oferit oportunitatea de a mă afirma cu adevărat și a demonstrat, ce înseamnă să fii un membru activ al societății. M-a învățat să înțeleg și să accept diversitatea societății. Clubul №19 este una dintre puținele platforme din Transnistria care nu este împovărată de birocrație și cenzură. Cu părere de rău, aceste lucruri se întâmplă peste tot și adesea, sunt justificate. Oamenii s-au obișnuit să se împace cu aceasta. Pentru vizitatorii săi, clubul a devenit practic o întruchipare a libertății de exprimare, iar în acest sens, noi am fost un proiect de succes.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

În cadrul clubului se organizau, în medie, de la 250 până la 350 de evenimente anual. Numărul mediu al vizitatorilor unei acțiuni varia de la 15 până la 20, în funcție de an. Reiese că în toată această perioadă, acțiunile organizate pe platforma clubului au cuprins un public mult mai mare decât 30 de mii (fără a lua în calcul vizualizările înregistrărilor video de la aceste evenimente, publicate pe internet). O bună parte din aceste acțiuni o constituie inițiativele civice și acesta este un nou indicator al succesului proiectului. Noi ne gândeam chiar să transmitem clubul în gestiunea statului, dar aveam îndoieli. Evenimentele din ultimii ani demonstrează clar că statul nostru nu va păstra principiile și atmosfera internă pe care le conține acest program.

Cred că puțini sunt cei care înțeleg, cât de multe forțe emoționale, în primul rând, necesită un astfel de proiect într-o regiune ca a noastră. Nu ne-a fost ușor să luăm decizia cu privire la închidere, dar totuși, a fost unanimă. Probabil, fiecare dintre noi și-o explică un pic diferit. Dar dacă e să încercăm să-l „eliberăm” de subiectivism, cred că se poate afirma că nici în interiorul „Apriori”, nici în jurul nostru, noi nu am mai văzut oameni din care am putea forma o echipă capabilă să continue acest program la nivelul cuvenit.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19 Alexandra Telpis

Fost administrator și coordonator al Clubului №19

Am învățat peste hotare și nu-mi puteam imagina că voi lucra vreodată la Tiraspol. Însă în anul 2013, am fost prima dată la Clubul №19. Am ajuns la o prelegere despre drepturile omului. Și aceasta mi-a provocat un șoc total. Am înțeles că acest club este o platformă de un format și o calitate la care nu mă așteptam să găsesc la Tiraspol. Am înțeles că vreau să lucrez alături de oamenii care organizează astfel de acțiuni fantastice, mai ales acolo unde m-am născut și mi-am trăit cea mai mare parte din viață.

În luna octombrie 2014 deja, am început să lucrez în calitate de administrator al Clubului №19. Am activat acolo trei ani, schimbând în această perioadă câteva funcții. Cred că în afară de Jenea Dunaev, parcursul meu în club a fost cel mai lung.

Îmi plăcea foarte mult libertatea în alegerea subiectului. Formatul preferat a devenit seria de acțiuni „Detalizarea”, pe care am propus-o eu. Alegeam cele mai diverse subiecte, care erau răspândite pe larg, dar despre care puțini aveau idee.

De exemplu, una dintre primele întruniri din cadrul „Detalizării” a fost despre ISIS. Atunci, toți auziseră despre ISIS, dar nimeni nu înțelegea, ce înseamnă aceasta. De fiecare dată mă pregăteam și povesteam detaliat vizitatorilor clubului despre anumite noțiuni sau fenomene, apoi inițiam discuții.

Dar cel mai mult mi-a plăcut să organizez și să desfășor întâlniri cu ambasadori. Noi am invitat ambasadori ai diferitelor țări să țină discursuri în cadrul clubului, dar de fiecare dată au reacționat doar ambasadorii țărilor UE. Îmi amintesc interesul enorm al publicului pentru aceste întâlniri. Nu te poți întâlni în fiecare zi cu un ambasador și să-i adresezi o întrebare.

Mi-a plăcut să organizez concerte. În acest caz, aveam niște emoții neobișnuite: inviți formații muzicale, acestea vin și evoluează într-un mic subsol din Tiraspol, unde tu ești administrator.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

Se întâmpla să obținem în club experiențe dintre cele mai neașteptate. De exemplu, nu aveam pază și adesea eram nevoită „să conduc” de la concerte persoanele în stare de ebrietate și să monitorizez respectarea ordinii în local. Unde mai puteam obține o asemenea experiență?

Astfel, clubul a devenit o parte importantă a vieții mele. Am o atitudine deosebită față de acest loc și mă întristează faptul că noi nu numai că închidem proiectul, dar și lăsăm un loc în care am investit foarte multe forțe, energie și resurse. Noi închidem un loc în care, sub privirile mele, mulți oameni s-au găsit unii pe alții, au înțeles că nu sunt singuri, că pot să-și găsească prieteni și camarazi, că au găsit un loc unde își pot expune opinia în mod deschis. Ei s-au învățat să spună ceea ce gândesc.

Îmi pare că în spațiul public din Transnistria sunt puține locuri în care oameni, fără a se intimida, pot să spună ceea ce gândesc. În acest sens, aș compara clubul cu o școală sau o universitate. Acest proiect le-a oferit oamenilor oportunitatea să afle opinii noi, să apere ceea ce-i al lor și să se învețe să dea dovadă de inițiative. În acest sens, clubul este unic.

Chiar și în timpul proceselor de judecată, prin care am trecut în anul 2019, noi nu cenzuram activitatea din cadrul clubului, rămânând întotdeauna corecți față de noi înșine și față de vizitatori.

Cred că și după închiderea Clubului №19, vizitatorii noștri vor continua să se întrunească și vor încerca să-și mențină comunitatea. Dar, cu părere de rău, mai cred că oamenii vor avea dificultăți în căutarea unui loc unde vor putea să se comporte la fel de deschis, fără a se confrunta cu cenzura, fără să le fie teamă că nu vor fi înțeleși și vor fi criticați.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19Clubul №19

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19 Iaroslav Cușnir

Vizitator al Clubului №19

Am ajuns pentru prima dată la Clubul №19 încă acum șase-șapte ani. Prima dată, am fost la un concert dedicat zilei de 9 Mai. M-a invitat o prietenă – tot ea a organizat și concertul. În prima perioadă, mergeam doar la concerte, apoi s-au pornit prelegerile despre istorie, clubul de cinema și de toate câte puțin.

În primii doi ani, nu manifestam nicio inițiativă. Eram doar un oaspete. Dar mai târziu, în cadrul clubului s-a format un mic grup de amatori ai jocului „Mafia”. Cu timpul, am început eu să-l organizez, de câteva ori pe lună timp de patru ani.

Este greu de-i atribuit o definiție clară clubului. În ultimii ani, am fost acolo, probabil, mai des decât acasă. Aș spune chiar că acest club este o platformă liberă de orice. Este o adevărată libertate de exprimare. Până la apariția clubului, la Tiraspol nu era un loc în care, fără nicio dificultate, ai fi putut să te întâlnești într-o companie și să petreci timpul în mod plăcut. Cafenele, anticafenele, restaurante, parcuri și scuaruri – toate acestea sunt interesante, dar adesea nu sunt actuale.

Îmi este greu să-mi imaginez, unde aș mai fi putut întâlni colaboratori ai Institutului Goethe, un reprezentant al ONU în Moldova și zeci de turiști din toată lumea, începând cu țările din Asia și terminând cu SUA și Canada. Aici am întâlnit o domnișoară și ne-am căsătorit.

Noi am simțit că acest proiect merge de mult spre final. Dificultăți au fost mereu și cu fiecare an, acestea nu deveneau mai puține. Este firesc că s-a pus punct. Cred că după închiderea clubului, oamenii vor continua să se întrunească. Clubul ne-a ajutat să stabilim formatul întâlnirilor, dar oamenii fac toate celelalte.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul 19

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19 Alexandra Dolgopolova

Administratorul Clubului №19

Timp de câțiva ani, mergeam la club ca o „enoriașă”. Așa îi numesc, cu drag și în glumă, pe vizitatorii clubului. La început, veneam în special la concerte, apoi la alte evenimente, iar mai târziu, chiar am propus să organizez eu personal master classuri în arte plastice. Nu mă așteptam că și eu voi administra vreodată activitatea clubului. Dar, atunci când se căutau administratori noi, am expediat o anchetă și am venit la primul interviu din viața mea.

Iată că deja de un an și jumătate activez în calitate de administrator al Clubului №19. Cinci zile pe săptămână, organizez activități și ajut oamenii să și le organizeze pe-ale lor. Această activitate m-a transformat foarte mult: am devenit mult mai responsabilă și mi-am făcut multe cunoștințe utile. Și nu pot numi echipa „Apriori” altfel decât o familie.

Legându-mi viața de club, am obținut o experiență foarte neașteptată și chiar specifică: pentru prima dată, am fost la audieri la MAI și la Ministerul Securității Statului, am fost prin judecăți. Acest lucru m-a călit și mi-a demonstrat clar că apărarea drepturilor noastre este necesară și posibilă.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

Poți auzi diferite opinii despre club și echipa sa în presa locală și pe canalele de telegram și acestea nu sunt întotdeauna plăcute. Cel mai adesea, se spune, de exemplu, că noi practicăm „activități distructive” și multe altele. Dar cel mai important e că oamenii care vin la noi nu consideră la fel. Când am anunțat despre închiderea Clubului №19, am văzut tristețe și panică pe fețele lor. Nimeni nu crede nici acum că proiectul se va închide, mulți cred că este o farsă.

Noutatea despre închiderea clubului se discuta de mult în echipa noastră. Noi am încercat să găsim o soluție și să creăm un nou format, iar eu trebuia să devin noul coordonator al acestuia, înlocuindu-l în funcție pe Jenea Dunaev. Dar în ultimul moment, am decis să părăsesc Transnistria. Am înțeles că nu sunt pregătită să rămân doar de dragul clubului. Cred că motivul închiderii proiectului nu este doar lipsa unui coordonator sau a administratorilor. Sunt sigură că asemenea oameni pot fi găsiți, dar cât de serioasă va fi atitudinea lor față de această misiune – nimeni nu știe. Puțini sunt cei care conștientizează faptul că această activitate necesită o dedicare completă și, într-o anumită măsură, un sacrificiu. Eu și singură am înțeles, cât de dificilă este această cale doar peste o jumătate de an de activitate.

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

„Ne gândeam, ce vom păți pentru aceasta”. Cum s-a închis ultimul „loc al libertății” în Transnistria. Istoria Clubului №19

Clubul №19

***

Platforma civică Clubul №19 a fost unul dintre proiectele Centrului informativ și de asistență juridică „Apriori”. Acesta se va închide la sfârșitul lunii februarie, după mai bine de opt ani de activitate. În cadrul acestuia au fost organizate dezbateri și prelegeri publice, concerte, expoziții, master classuri. În calitate de speakeri în cadrul clubului au fost diplomați din diferite țări, experți din diverse domenii, politologi și jurnaliști de pe ambele maluri ale Nistrului și mulți alții. Tinerii au constituit publicul principal al clubului. Denumirea clubului provine de la art. 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la libertatea opiniilor și exprimării.

În perioada activității sale, Clubul №19 a ajuns de mai multe ori în vizorul forțelor de ordine din Transnistria. În anul 2018, din cauza activității clubului, Centrul „Apriori” a devenit prima organizație obștească față de care a fost aplicată noua lege transnistreană cu privire la organizațiile neguvernamentale. Încă până la adoptarea acesteia, activiștii din Transnistria comparau documentul cu legea cu privire la agenții străini din Rusia.

Noua lege interzice ONG-urilor locale să desfășoare „activitate politică” folosind finanțare străină. În caz de încălcări, procuratura are dreptul acum să ceară, prin judecată, lichidarea ONG-ului.

După ce a efectuat câteva verificări, procuratura a decis că „Apriori” desfășura „activitate politică” cu bani străini. Au stârnit pretenții două activități organizate în Clubul №19 – expoziția „Presa sub presiunea a trei atmosfere: Smirnov, Șevciuk, Krasnoselski” și raportul „Sistemul electoral mixt: analiză și perspective pentru Transnistria” prezentat de Anatolii Dirun, doctor în politologie.

Procurorii au considerat că toate acestea înseamnă „formare a viziunilor și opiniilor social-politice”, care sunt interzise prin legea despre ONG-uri. Activiștii trebuiau să elimine încălcările, altfel, organizația risca să fie lichidată. Cei de la procuratură nu au precizat, cum „să fie eliminate” evenimentele care au avut loc. „Apriori” nu a reușit să conteste decizia procurorilor, însă după un an de litigii, nu s-au mai făcut tentative de a închide organizația.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

  •  
  •  
  •  
  •  
  • 2
  •  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: