NM Espresso: cum au fost schimbați secretarii de stat în guvern în doar o zi și de ce Sandu a declarat despre reluarea prieteniei dintre Dodon și Plahotniuc
Full Article 3 minutes read

NM Espresso: cum au fost schimbați secretarii de stat în guvern în doar o zi și de ce Sandu a declarat despre reluarea prieteniei dintre Dodon și Plahotniuc

Guvernarea: cum socialiștii schimbă cadrele

Guvernul condus de Ion Chicu a schimbat aproape toți secretarii de stat din ministere. Printre cei nou-numiți sunt mulți funcționari care au lucrat în guvernele democraților. A fost înnoită radical componența secretarilor de stat (în fiecare minister, sunt câțiva) la Ministerele Finanțelor, Economiei, Justiției, Educației și Sănătății.

Guvernul l-a numit pe Vadim Cojocaru șef al Inspectoratului General al Poliției. În perioada democraților, el a fost, timp de șase ani, director adjunct al Centrului Național Anticorupție.

Și președintele Igor Dodon caută cadre noi — șase consilieri de-ai săi au devenit miniștri. Dodon a numit-o în calitate de consilier prezidențial în domeniul social pe Galina Balmoș, ex-deputat al Partidului Democrat, ex-ministru al protecției sociale.

Opoziția: ACUM acuză și cere investigații

Ex-premierul Maia Sandu consideră că «remanierile masive» în guvern demonstrează faptul că socialiștii și democrații pregăteau demult schimbarea guvernului: «Astăzi, noi vedem refacerea vechii prieteni dintre Dodon și Plahotniuc».

Deputatul blocului ACUM Chiril Moțpan l-a învinuit pe noul ministru al finanțelor Sergiu Pușcuța de corupție, îmbogățire ilegală și abuz de serviciu. Moțpan susține că pe când era șef la Inspectoratul Fiscal, Pușcuța și-a promovat rudele în funcții cheie și a cumpărat imobile din bani a căror proveniență este necunoscută.

Iar liderul DA Andrei Năstase a cerut ca Procuratura Generală să reia investigația finanțării ilegale din străinătate a Partidului Socialiștilor. Năstase a declarat că în luna iunie, «Dodon și Plahotniuc s-au înțeles în privința unui schimb — să fie închis dosarul împotriva lui Plahotniuc despre uzurparea puterii în stat în schimbul închiderii dosarului despre finanțarea ilegală a PSRM».

Chicu: de unde bani pentru proiectele sociale

Premierul Chicu a dat asigurări că pentru realizarea proiectelor sociale propuse guvernului de către Dodon nu va fi nevoie de majorarea impozitelor. Pentru proiecte sunt necesare peste 2 miliarde de lei (este vorba despre majorarea îndemnizațiilor, pensiilor, salariilor). Potrivit premierului, banii vor fi luați din buget. Guvernul mai contează pe asistență din exterior, a adăugat Chicu. Însă nu a precizat, din partea cui.

Astăzi, noul premier moldovean pleacă într-o vizită la Moscova, unde va avea o întrevedere cu omologul său rus Medvedev. Potrivit afirmațiilor lui Chicu, el preconizează să discute la Moscova în primul rând chestiuni ce țin de exporturile moldovenești, problemele transportatorilor, livrările de gaze naturale și datoria față de «Gazprom». Conform informațiilor NM, Chicu dorește, printre altele, să convină asupra finanțării de către Rusia a proiectelor de reabilitare a drumurilor în valoare de 300 de milioane de dolari.

Procurorul general: Consiliul Superior al Procurorilor nu se grăbește să facă alegerea

La ședința de astăzi, membrii Consiliului vor examina CV-urile candidaților la funcția de procuror general. Este vorba despre cei patru pretendenți care au fost selectați încă de guvernul Sandu. Noul șef de la Ministerul Justiției Nagacevschi a declarat că nu a fost nicio decizie cu privire la anularea rezultatelor concursului și a transmis Consiliului Superior al Procurorilor lista pretendenților.

Cei din Consiliu au constatat că au la dispoziție zece zile pentru a alege un candidat și pentru a-l propune spre confirmare președintelui. De asemenea, cei din Consiliu au menționat că fiecare candidat trebuie să prezinte certificate de la Serviciul Informații și Securitate, Autoritatea Națională de Integritate, Centrul Național Anticorupție și Ministerul Sănătății.

Copiii noștri: ce fel de apă ei beau în grădinițe

Potrivit unui studiu, aceasta nu este cea mai bună: în 75% din grădinițele rurale din Moldova, apa este periculoasă pentru sănătate, pentru că nivelul de nitrați, ftor sau bor din ea este mai mare decât cel admis. Medicii susțin că această apă nu poate fi băută nici chiar după ce este fiartă. NM a analizat, ce fel de apă beau copiii noștri din grădinițe și cum au de gând autoritățile să rezolve această problemă.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 20 noiembrie

  • Premierul Ion Chicu va pleca într-o vizită la Moscova.
  • În parlament se vor întruni în ședințe comisiile pentru securitate națională, pentru politică externă și integrare europeană, pentru protecție socială și administrație publică.
  • Va avea loc ședința Consiliului Municipal. În cadrul acesteia, urmează să se discute, printre altele, despre numirea viceprimarilor propuși de către Ceban.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: