NM Espresso: despre ce a fost întrebată Sandu la APCE, de ce președintele CC are nevoie de pază de stat și ce se va întâmpla cu leul
Full Article 5 minutes read

NM Espresso: despre ce a fost întrebată Sandu la APCE, de ce președintele CC are nevoie de pază de stat și ce se va întâmpla cu leul

Coronavirus: sinteză

453 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 5077 de teste. Astfel, numărul total al persoanelor din țara noastră care s-au îmbolnăvit de COVID de la începutul epidemiei a ajuns până la 246 691. S-au vindecat 233 281 de persoane, 5616 au decedat (25 – în ultimele 24 de ore). 7794 de pacienți continuă să se trateze, 262 dintre aceștia fiind în stare extrem de gravă, iar 50 – conectați la aparatele de respirație asistată.

Conform deciziei autorităților, piețele și centrele comerciale vor continua să activeze în regim redus. Totodată, rămân în vigoare restricțiile privind oficierea serviciilor divine în biserici.

Vaccinuri și vaccinare

Potrivit informațiilor Ministerului Sănătății, numărul de îmbolnăviri cu coronavirus în Moldova s-a redus în ultima săptămână cu 23%. Ministerul motivează acest lucru prin imunizare, deși în țara noastră s-au vaccinat deocamdată doar 2,5 la sută din populație, preponderent lucrători medicali. Cei de la Ministerul Sănătății consideră că imunizarea personalului medical se desfășoară în ritmuri bune: în mai puțin de două luni, 80% din medici și asistentele medicale și-au administrat prima sau ambele doze ale vaccinului.

Responsabilii de la Ministerul Sănătății au mai comunicat despre modul în care se desfășoară negocierile cu privire la achiziționarea vaccinurilor anti-COVID. Pentru formarea unei imunități colective, Moldova are nevoie de 5 milioane de doze de vaccin. Deocamdată însă țara noastră a primit mai puțin de 300 de mii.

Iar cei de la OMS au anunțat, cum poate fi luată sub control pandemia de coronavirus în doar câteva luni. Pentru aceasta, e nevoie să fie accelerată imunizarea în țările sărace. Dar pentru că producătorii de vaccinuri încă nu le pot produce în cantitatea necesară, OMS propune ca tehnologiile de producere a matricelor vaccinurilor ARN (Pfizer și Moderna) să fie transmise „țărilor cu un nivel al veniturilor scăzut și mediu”.

Sandu și UE

După ce a ținut un discurs la APCE, Președintele Maia Sandu a răspuns la întrebări timp de 40 de minute. A fost întrebată despre relațiile dintre Chișinău și Tiraspol, drepturile găgăuzilor, denumirea limbii de stat în Moldova și multe altele. Detalii despre toate acestea – în articolul «Как бы вы описали свои отношения с Россией» („Cum ați descrie relațiile voastre cu Rusia”).

Totodată, Sandu a avut întrevederi la Strasbourg cu Dunja Mijatović, comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei. Ele au discutat despre măsurile necesare pentru respectarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului.

În drum spre casă, Sandu a făcut un popas de câteva ore la București, pentru a se întâlni cu Klaus Iohannis, președintele României. El i-a dat asigurări lui Sandu că România va rămâne partenerul principal al Moldovei.

UE și CC

UE consideră că decizia Curții Constituționale a Moldovei cu privire la dizolvarea parlamentului este o soluție pentru depășirea crizei instituționale îndelungate. Totodată, UE a declarat inadmisibile atacurile asupra CC în legătură cu această decizie, dar și asupra diplomaților străini care și-au expus opinia în acest sens.

CSM și CC

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat până la vară organizarea concursului pentru funcția de judecător al Curții Constituționale. CSM a decis că nu poate organiza concursul în perioada stării de urgență. Consiliul trebuia să aleagă un nou magistrat al CC încă în luna februarie.

Președintele CC și paza

Președintele CC Domnica Manole a solicitat să-i fie asigurată pază de stat. Cei de la CC au argumentat necesitatea pazei prin „numeroasele amenințări [la adresa lui Manole] de pe rețelele sociale și prin declarațiile neadecvate ale unor politicieni după decizia CC cu privire la dizolvarea parlamentului”.

Leul și cursul său

Cursul leului moldovenesc în raport cu euro și dolarul scade stabil încă din toamna anului trecut. Cursul monedei europene în raport cu leul a bătut recordul de acum cinci ani. NM a analizat, de ce leul cade, de ce Banca Națională nu intervine în această situație și ce se va întâmpla cu leul în continuare.

Judecătorii, procurorii și sistemul

Un judecător vrea să-și vadă colegii corupți după gratii, un avocat refuză să apere un client vinovat, iar un procuror merge la serviciu cu troleibuzul. Credeți că toate acestea sunt posibile în Moldova? S-a constatat că da. Nadejda Coptu, autorul proiectului special al NM „JusticeInside. Oamenii din interiorul sistemului”, a dezvăluit în editorialul său, cum și de ce a apărut acest proiect.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 21 aprilie

Vor avea loc ședințele comisiilor parlamentare.

În cadrul comisiei juridice se vor desfășura dezbateri cu participarea judecătorilor despre Strategia de reformare a justiției.

Consiliul Audiovizualului se va întruni în ședință.

P.S. Newsletter-ul nostru matinal Espresso poate fi obținut prin poștă, în mod gratuit și în trei limbi concomitent. Este simplu – trebuie doar să vă abonați accesând linkul următor.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: