NM Espresso: despre înțelegerile dintre Dodon și Putin, conflictul dintre DA și PAS și despre un nou val de coronavirus în Europa
Full Article 4 minutes read

NM Espresso: despre înțelegerile dintre Dodon și Putin, conflictul dintre DA și PAS și despre un nou val de coronavirus în Europa

Epidemia: situația

În ultimele 24 de ore, în Moldova s-au efectuat 1838 de teste, fiind despitate 375 de cazuri noi de COVID. Astfel, numărul total al celor care s-au contaminat a ajuns până la 15453 de persoane. 8599 din ei s-au vindecat, 502 au decedat. 6352 de pacienți continuă tratamentul, 455 dintre ei fiind în stare gravă, iar 25 – conectați la aparatele de respirație asistată.

În secțiile de reanimare ale spitalelor din Chișinău nu mai sunt locuri pentru bolnavii de COVID în stare gravă, a anunțat primăria.

În ultimele două săptămâni, în multe țări europene, inclusiv în România, Ucraina și Moldova, crește numărul de cazuri noi de coronavirus. Acest lucru riscă să provoace un nou val de îmbolnăviri, ceea ce ar putea avea drept rezultat o criză a sistemelor de sănătate din țările europene, a avertizat OMS.

Dodon, Putin și creditul rusesc

Președintele Igor Dodon a anunțat că în timpul vizitei pe care a efectuat-o la Moscova s-a înțeles cu liderul rus Vladimir Putin în privința reluării negocierilor despre creditul rusesc în valoare de 200 milioane de euro. La fel, potrivit lui Dodon, el a convenit să soluționeze problema emiterii autorizațiilor rusești și să prelungească înlesnirile pentru livrările fără taxe vamale ale mărfurilor moldovenești pe piața rusă.

 „Secera și ciocanul”

Socialiștii susțin că în proiectul de lege pe care l-au înregistrat și care prevede sancțiuni pentru propaganda fascismului, rasismului și negarea Holocaustului nu a fost indicată interdicția  pentru utilizarea simbolurilor sovietice. Deputații PSRM au declarat că își retrag proiectul de lege și vor cere efectuarea investigației.

Opoziția: DA vs PAS

Liderul DA Andrei Năstase și-a criticat dur colegii de la PAS pentru că aceștia nu răspund la propunerea DA de a înainta moțiune de cenzură guvernului condus de Ion Chicu și de a-și asuma responsabilitatea pentru guvernarea țării. Năstase a declarat că PAS nu întreprinde niciun fel de acțiuni, ci doar „critică guvernarea, de după colț”, sperând că astfel, vor câștiga puncte până la alegerile prezidențiale.

Iar PAS a organizat un flashmob în fața Procuraturii Generale, protestând împotriva deciziei procurorilor de a nu deschide dosar penal în baza înregistrării video cu Dodon, Plahotniuc și „kuliokul negru” (pungă din pastic). Liderul PAS Maia Sandu ținea o pancartă cu inscripția „Procuratura e cu „kuliokul” pe cap”. În replică, Procuratura Generală a spus că ia decizii în baza legii și nu sub presiunea „unor forțe politice”.

Pericolul inundațiilor

Satele din apropierea Nistrului riscă să fie inundate din cauza revărsării abundente a râului. Aflați din reportajul foto NM cum salvatorii și pompierii ajută locuitorii  acestor sate să evite inundațiile.

Iar satul Hansca din raionul Ialoveni a fost inundat acum câteva zile. Cel mai straniu e faptul că în apropierea acestei localități nu există niciun râu. Locuitorii din satul Hansca sunt de părere că de toate este vinovată râpa din localitate. Aflați din reportajul NM, cum localnicii și autoritățile locale fac față consecințelor inundațiilor și ce ajutor a promis premierul.

Olanda despre Moldova

Floris van Eijk, însărcinat cu afaceri în cadrul Oficiului Ambasadei Olandei în Republica Moldova, a povestit într-un interviu acordat pentru NM, cum, în opinia sa, s-a schimbat Moldova după ce Plahotniuc a fugit din țară, cine ar trebui să determine viitorul Moldovei, în ce constă unicitatea țării noastre și de ce teoriile conspiraționiste și jocurile de-a spionii sunt atât de populare la noi.

Weekend: ce-i de făcut?

Epidemia în Moldova încă nu cedează din poziții, hotarele țării noastre rămân practic închise, iar întrebarea, unde am putea să ne odihnim și să prindem la puteri, rămâne deschisă pentru mulți dintre noi. În articolul «Сплав по Днестру, пикник в лесу и верховая езда» („Rafting pe Nistru, picnic în pădure și lecții de hipism”), NM propune cinci opțiuni pentru odihnă activă în acest weekend.

Și despre ceea ce va fi astăzi, 26 iunie

– Viorica Dumbrăveanu, ministrul sănătății, va susține conferința de presă săptămânală pentru mass-media.

– Va avea loc ședința serviciilor municipale din Chișinău.

– Consilierii municipali ai Partidului PAS vor susține o conferință de presă despre necesitatea unui moratoriu asupra construcției și demolării din centrul Chișinăului.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: