Noi percheziții în dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă. Mai multe persoane, escortate pentru audieri
Full Article 2 minutes read

Noi percheziții în dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă. Mai multe persoane, escortate pentru audieri

Poliția Republicii Moldova a oferit detalii despre perchezițiile care au avut loc astăzi, 25 noiembrie, în dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă. Mai exact, oamenii legii au descins la adrese din municipiul Chișinău, dar și din raioanele Cimișlia și Anenii Noi.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe, printre care: înscrisuri de ciornă care conțin contacte telefonice ale persoanelor care participă la proteste, peste 2 mii de prezervative care au fost folosite la acțiunile de protest pentru a arunca în structurile de forță, precum și telefoane mobile. Probele urmează a fi examinate și coroborate cu cele existente în cadrul dosarului penal.

De asemenea, mai multe persoane au fost escortate pentru audieri și pentru atribuirea statutului procesual.

Amintim că și în dimineața zilei de 11 noiembrie, procurorii PCCOCS au anunțat că au descins în mai multe locații în dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă. Ulterior, oamenii legii au declarat că au fost confiscați peste 250 de mii de lei. Au mai fost confiscate și înscrisuri de ciornă care conțin contacte telefonice ale persoanelor care participau la protestele organizate de Partidul „ȘOR”, telefoane mobile, un pistol pneumatic neînregistrat, articole pirotehnice și cânepă.

Oamenii legii menționau că dosarul vizează pregătirile dezordinilor în masă începând cu 18 septembrie, data de când Partidul „ȘOR” desfășoară proteste în centrul capitalei. Cercetările au loc prin prisma faptului că, contrar legii cu privire la întruniri, ar fi fost întreprinse acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău, a mai multor persoane, în special tineri printre care anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni. În ceea ce privește alte roluri în cadrul grupului criminal organizat, acestea țineau de racolarea persoanelor care să participe la destabilizări.

Infracțiunea investigată se pedepsește cu închisoarea de la 4 la 8 ani.
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: