captură video

„Nu este corect ca eu sau altcineva de la minister să se implice”. Detalii despre comisia formată după moartea tinerei operate pentru micșorarea stomacului

Cazul Valentinei Lazari, tânăra care a decedat după o operație de micșorare a stomacului, efectuată la spitalul privat „Repromed” din Chișinău, este investigat de o comisie instituită de Ministerul Sănătății. După circa o lună, comisia ar trebui să ofere un răspuns despre cine se face vinovat de moartea femeii. Precizările au fost făcute de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, în cadrul ediției din 25 iulie a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV. 

Noi avem trei cereri depuse de către rudele domnișoarei. Prima a venit chiar în perioada când a fost transferată la Spitalul Republican. A doua cerere a fost depusă mai târziu, și deja ultima, după deces. Am instituit prin ordin o Comisie din mai mulți specialiști, implicând catedrele care nu ar avea vreo legătură cu spitalul, fiindcă cazul se expertizează cap – coadă de la prima consultație până la deces. Comisia va lucra. Presa ne-ar putea întreba care e situația, dacă am văzut eu fișa. În principiu nu este corect ca eu sau altcineva de la minister să se implice. Trebuie să fie o comisie absolut neutră și neinfluențată. De obicei așa expertize durează până la o lună, deoarece așteptăm inclusiv analizele histologice de la Centrul de medicină legală. Avem incluși în această Comisie și specialiști de la medicina legală”, a declarat ministra Sănătății.

Precizăm că Valentina Lazari, în vârstă de 29 de ani, s-a stins din viață pe 16 iulie, după ce a suferit o operație bariatrică în spitalul „Repromed”, la mijlocul lunii mai. Într-o publicație pe Facebook, fratele femeii, Alexandru Lazari, a menționat că, peste trei săptămâni după intervenția chirurgicală, sora sa a început să se simtă rău, fapt pentru care, mai târziu, a fost internată în instituția medicală privată în care a fost operată. Acolo, starea femeii a continuat să se deterioreze, iar medicii le-au comunicat rudelor că totul se datorează unei intoxicații, sugerând că aceasta ar fi putut fi provocată inclusiv de droguri. Ulterior, Valentina Lazari a fost transferată în stare gravă la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde s-a aflat în comă, iar eventual a decedat. Familia femeii acuză „Repromed” și pe chirurgul Adrian Hotineanu, care a operat-o, că moartea acesteia ar fi fost provocată de o infecție în urma intervenției chirurgicale.

De cealaltă parte, Adrian Hotineanu a declarat că starea de sănătate a femeii s-ar fi înrăutățit din cauza unei intoxicații exogene, după ce aceasta a fost la piscină.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

multimedia.parlament.md

„Cu un salariu de 100 000 lei pe lună, nu cunoaște nici măcar aspecte elementare”. Reacții după numirea noului director al Consiliului de Administrație al ANRE

Numirea lui Daniel Mititelu în funcția de director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE) a provocat critici din partea politicienilor de opoziție. În timp ce unii susțin că Mititelu nu ar fi potrivit pentru această poziție din cauza lipsei de experiență în sectorul energetic al Republicii Moldova, alții acuză Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) că concursurile publice pentru ocuparea funcțiilor publice din ultimii ani nu ar avea la bază principiul meritocrației. De cealaltă parte, PAS respinge acuzațiile.

Deputata „Alternativa” Liliana Iaconi s-a arătat nemulțumită de lipsa de experiență a lui Daniel Mititelul în sectorul energetic național.

Candidat care nu a lucrat o zi în Republica Moldova! Candidatul nu a interacționat deloc cu autoritatea din Republica Moldova pe domeniile reglementate de ANRE, iar președintele Comisiei de profil care a organizat concursul și a desemnat câștigătorul, ca de obicei, bate apa în piuă. Oare noi asta merităm?”, a scris parlamentara pe Facebook.

Colegul său de fracțiune, Ion Chicu, a formulat critici asemănătoare. „Nu a lucrat o zi în sectorul energetic al țării, dar o va „reglementa””, a menționat deputatul pe Facebook.

Totodată, deputatul „Partidului Nostru” Alexandru Berlinschii susține că Mititelu nu ar avea suficiente cunoștințe despre activitatea ANRE.

Candidatul promovat de PAS pentru funcția de director al ANRE, cu un salariu de aproape 100 de mii de lei pe lună, nu cunoaște nici măcar aspecte elementare pe care instituția le decide și le reglementează zilnic. Situația ridică întrebări serioase despre modul în care PAS înțelege meritocrația și concursurile „transparente” promise în ultimii ani. Tot mai mulți cetățeni se întreabă dacă pentru a ajunge într-o funcție atât de importantă este nevoie de experiență și competență reală sau este suficient să fii apropiat de un ministru”, a declarat Alexandr Berlinschii.

De asemenea, fosta deputată PAS, Olesea Stamate, care a fost exclusă din partid în urma unui scandal cu privire la legea amnistiei, a criticat modul de organizare a concursurilor publice, relatând un episod care ar fi avut loc în perioda în care activa în Parlament.

Pe atunci ocupam funcția de președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități. La comisie a ajuns pentru raport dosarul unui candidat pentru aceeași funcție — director ANRE. Intenționat nu voi da nume, pentru că persoana contează mai puțin decât principiul. Candidatul trecuse de două ori concursul organizat de Comisia economie, buget și finanțe, iar la al doilea concurs fusese declarat câștigător. (…) Doar că, analizând dosarul, am constatat că nu întrunea una dintre condițiile legale obligatorii pentru numire — experiența de cel puțin 3 ani într-o funcție de conducere în domeniul energetic. Nu contest calitățile personale ale acelui om și nici competența sa profesională. Problema era alta: legea era foarte clară. Au urmat discuții tensionate, interpretări convenabile ale legii și presiuni. Mi s-a spus că „așa se interpretează” și că totul este în regulă. Răspunsul meu a fost simplu: legea nu poate fi adaptată în funcție de interese sau persoane. În final, candidatul nu a mai fost votat”, a spus ex-parlamentara.

Ea a sugerat că concursurile publice organizate în ultimii ani nu ar fi fost corecte.

PAS a promis meritocrație și promovarea oamenilor competenți. Din păcate, tot mai des vedem concursuri de fațadă și numiri care ridică multe semne de întrebare”, a menționat ea.

Reacția PAS

Deputatul PAS Radu Marian a respins criticile la adresa numirii lui Daniel Mititelu. Într-un comentariu pentru NewsMaker, politicianul spune că candidatura lui Mititelu întrunește criteriile de eligibilitate, inclusiv cerința privind experiență într-un domeniu reglementat de ANRE și experiență de 3 ani în funcții de conducere, pe care le-a acumulat peste hotare.

Deci, este o acuzație politică și de denigrare a candidatului”, a subliniat el.

Referindu-se la motivul selectării lui Daniel Mititelu pentru funcția de director al Consiliului de Administrație al ANRE, parlamentarul a spus: „De data aceasta am decis să merge pe mâna unui practician, care are experiență pe teren. Și care să se completeze cu ceilalți membri de bord. (…) Membrii au diferită expertiză: cineva este specialist pe electricitate, cineva este pe petrol, cineva e pe gaze naturale. Și mulți sunt experți care cunosc foarte bine legislația și tot ce înseamnă reglementare. Și iată, în acest context, am zis să mergem cu cineva care are experiență practică de teren, care să ofere o perspectivă suplimentară a tot ce înseamnă bordul acestui consiliu de administrație”.

Totodată, parlamentarul a declarat că „toate” concursurile publice organizate în ultimii ani au fost transparente. „Înregistrările video sunt disponibile, oricine poate să vadă întrebările. Criteriile sunt variate: experiența de lucru, integritate, cunoașterea limbii engleze, experiența internațională”, a menționat Radu Marian.

Precizăm că Parlamentul a aprobat proiectul de hotărâre privind numirea lui Daniel Mititelu în funcția de director al Consiliului de Administrație al ANRE pe 7 mai. Documentul a fost votat de 52 de deputați PAS.

Candidatura lui Daniel Mititelu a fost propusă Parlamentului în urma unui concurs public, la care au participat 10 persoane, dintre care 8 au fost admise la interviu. În urma evaluării, acesta a obținut cel mai mare punctaj.

Potrivit unui comunicat al legislativului, Mititelu are peste 20 de ani de experiență în industria petrolului și gazelor, fiind specializat în managementul operațiunilor de foraj, coordonarea echipelor și optimizarea costurilor. De-a lungul carierei, a ocupat funcții de conducere în proiecte internaționale din Orientul Mijlociu.

Daniel Mititelu a fost numit în funcția de membru al ANRE după expirarea mandatului Violinei Șpac.

***

Consiliul de administrație al ANRE este constituit din cinci directori. Potrivit legislației, aceștia sunt numiți de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: