„Nu există niciun document juridic care reglementează votul electronic”. Reniță va contesta decizia prin care au fost aprobate candidaturile a trei ambasadori
Full Article 2 minutes read

„Nu există niciun document juridic care reglementează votul electronic”. Reniță va contesta decizia prin care au fost aprobate candidaturile a trei ambasadori

Deputatul Iurie Reniță va contesta decizia Comisiei politică externă și integrare europeană, care a aprobat candidaturile lui Eugen Revenco, Andrei Galbur și Andrei Popov în calitate de ambasadori în Franța, Suedia și Austria. Declarații în acest sens au fost făcute astăzi, 2 septembrie, în cadrul unui briefing de presă.

„Agenda de astăzi a comisiei a prevăzut doar trei subiecte. Era vorba de niște acorduri din domeniul agriculturii cu Uniunea Europeană, cel de-al doilea subiect era tot despre un acord cu UE și cel de-al treilea subiect se referea la colaborarea militară dintre Republica Moldova și Ucraina”, a declarat Reniță.

„Din debutul ședinței i-am solicitat președintelui comisiei să-mi spună dacă sunt și alte subiecte ce urmează a fi examinate, deoarece am aflat că este pusă la cale trecerea prin formă ilegală a candidaturilor celor trei ambasadori. Subiectul nu a fost inclus în agendă și s-a intrat prin ușa din spate ca să nu fie prezenți deputații din comisie și presa”, a mai spus Reniță.

Deputatul susține că a avertizat membrii comisiei că „orice decizie adoptată este ilegală, deoarece nu există niciun document juridic care reglementează votul electronic”.

„Putem examina, dar nu putem accepta formula votului electronic. Propunerea mea a fost ignorată”, a precizat Reniță.

Menționăm că astăzi, 2 septembrie, Comisia politică externă și integrare europeană a avizat candidaturile a trei persoane în calitate de ambasadori ai Republicii Moldova. Este vorba de Eugen Revenco, Andrei Galbur și Andrei Popov.

Eugen Revenco va fi Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Franceză, Andrei Galbur – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Suediei și Andrei Popov – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Austria.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: