Nu va fi organizat niciun referendum privind Stadionul Republican? Socialiștii nu au depus la timp lista cu semnături
Full Article 3 minutes read

Nu va fi organizat niciun referendum privind Stadionul Republican? Socialiștii nu au depus la timp lista cu semnături

Grupul de inițiativă, care a strâns semnături în sprijinul organizării unui referendum cu privire la soarta fostului teritoriu al Stadionului republican, nu a depus în termen la Consiliul Municipal Chișinău liste cu numărul necesar de semnături. Informația a fost confirmată pentru NM de unul dintre inițiatorii referendumului, consilierul municipal din cadrul Partidului Socialiștilor Alexandru Odințov.  

Odințov a confirmat că grupul de inițiativă nu a furnizat semnăturile colectate pentru verificare în termen de 60 de zile, adăugând că inițiatorii referendumului vor veni ulterior cu informații detaliate despre motivele eșecului.

Conform Codului Electoral, listele de semnături certificate se depun la consiliul local al localității în care este planificat să se desfășoare referendumul, iar perioada de colectarea a semnăturilor nu poate depăși 60 de zile calendaristice.

Amintim că la 5 mai, parlamentarii au aprobat în a doua lectură un proiect de lege privind vânzarea Stadionului Republican pentru construirea unei noi clădiri a Ambasadei Statelor Unite la Chișinău. Ulterior, pe 13 mai, președinta Maia Sandu a promulgat o lege care permite vânzarea teritoriului.

Multe partide de opoziție, activiști din oraș, arhitecți și experți în patrimoniul cultural s-au opus în mod constant vânzării terenului stadionului pentru construirea ambasadei SUA.

***

Pe 20 aprilie, la Pretura sectorului Centru a avut loc ședința de constituire a grupului de inițiativă pentru organizarea unui referendum privind soarta terenului stadionul republican, organizată de Partidul Socialiștilor. Consilierul municipal PSRM Dinari Cojocaru a fost ales lider. Pe 14 iunie, Grupul de Inițiativă pentru strângerea semnăturilor în sprijinul referendumului a fost înregistrat.

În cadrul unei conferințe de presă din 5 iulie, consilierii municipali PSRM au anunțat că un grup de inițiativă începe să strângă semnături pentru susținerea unui referendum privind viitorul Stadionului Republican. Socialiștii au remarcat că la dispoziție 60 de zile, până pe 2 septembrie, pentru a colecta cel puțin 60 de mii de semnături.

La referendum, socialiștii urmau să propună la nivelul Planului Urbanistic Zonal pentru zona centrală a orașului să se atribuie un scop socio-cultural amplasamentului pe care se afla stadionul. Acest plan este în prezent în curs de dezvoltare.

Întrebarea pe care au vrut să o pună la referendum este formulată după cum urmează:

„La elaborarea Planului Urbanistic Zonal al Centrului Istoric al Municipiului Chișinău, sunteți pro sau împotriva reglementării ca zonă funcțională specială de utilizare terenului a fostului Stadion Republican (număr cadastral 0100208.277) pentru activități sportive și recreative?”

Organizatorii recunosc că referendumul nu a putut influența decizia autorităților de a vinde stadionul, dar au dorit să le dea orășenilor dreptul de a vorbi despre numirea locului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: