Numărul cazurilor de infecții respiratorii a crescut de peste două ori odată cu începerea noului an școlar. Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat că, în perioada 7–10 septembrie, au fost înregistrate 1 129 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, față de 548 de cazuri în perioada 31 august–3 septembrie.
„Revenirea copiilor și a elevilor în colectivități poate favoriza transmiterea infecțiilor respiratorii, în special în condițiile contactului apropiat și ale timpului petrecut în spații închise”, a menționat ANSP.
Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, instituția recomandă spălarea frecventă a mâinilor, aerisirea încăperilor și respectarea regulilor de igienă atunci când tușim sau strănutăm.
Părinții sunt îndemnați să nu-și trimită copiii la școală sau grădiniță dacă aceștia au febră, tuse sau secreții nazale. În astfel de cazuri, ANSP recomandă consultarea medicului de familie și evitarea automedicației.
Instituția mai recomandă o alimentație echilibrată, consumul suficient de lichide și odihnă adecvată.