O delegație din Parlamentul Lituaniei se află în vizită în Republica Moldova
Full Article 50 second read

O delegație din Parlamentul Lituaniei se află în vizită în Republica Moldova

Membrii delegației Comitetului pentru afaceri externe din cadrul Seimasului Republicii Lituania se vor afla, în perioada 10-12 iulie, într-o vizită în Republica Moldova, la invitația președintei Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman.

Potrivit Parlamentului, oficialii lituanieni vor avea întrevederi cu președintele Legislativului, Igor Grosu, cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, și cu președintele Grupului de prietenie cu Republica Lituania, Ion Babici.

Programul vizitei mai include o discuție cu președinta țării, Maia Sandu, cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate subiecte referitoare la statutul de țară candidată al Republicii Moldova, asistența și suportul pe care îl poate acorda Lituania țării noastre în procesul de integrare europeană.

În acest an se împlinesc 30 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-lituaniene.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: