„O iroseală de zeci și sute de milioane de lei”. Ala Nemerenco susține că educația medicală continuă a fost transformată în afacere
Full Article 3 minutes read

„O iroseală de zeci și sute de milioane de lei”. Ala Nemerenco susține că educația medicală continuă a fost transformată în afacere

Fostul ministru al Sănătății, Ala Nemerenco, susține că „educația medicală continuă” a cadrelor medicale a fost tranformată într-o schemă prin care se cheltuiau milioane de lei din bugetul de stat. Într-o postare distribuită pe Facebook, aceasta susține că medicii erau trimiși la mai multe instruiri decât era necesare, iar cheltuielile de transport și zilele de lucru erau achitate din sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală. 

„Ceea ce am descoperit la acest subiect când am venit la minister m-a lăsat fără replică – ore de EMC (educația medicală continuă, NM) obligatorii de 2 ori mai multe decât în țările UE, instruiri lunare (!) suplimentare a câte o zi întreagă organizate de diferite asociații/ONG-ri/societăți cu implicarea ascunsă a companiilor farmaceutice care se desfășurau în localuri închirierea cărora costă zeci de mii de euro, delegarea medicilor din instituții prin ordine a MSMPS (anexele conțineau și 300 și 500 medici și nu înțelegeam cine rămânea să muncească în întreaga țară în acea zi?!), urmate de ordine a conducătorilor care asigurau plata zilelor absentate, ba mai mult – cu indicații de la minister să fie compensate cheltuielie de drum. Și toate acestea – din banii pacienților, adică din sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală”, a povestit Ala Nemerenco.

Totodată, fostul ministru al Sănătății scrie că a semnat pe 8 noiembrie un ordin menit să schimbe situația în acest domeniu. Documentul prevede împărțirea furnizorilor de EMC în două categorii: furnizori cu programe permanente de instruire (instituțiile de învățământ, în special medical, așa ca Universitatea de Medicină Nicolae Testemițanu, Centre de Excelență, colegii, școli) și alți furnizori. Cele cu programe permanente de instruire se vor desfășura în timpul orelor de muncă, cu delegarea prin ordin a salariaților. Cele cu programe scurte (furnizate de alte organizații) se vor desfășura în afara programelor de muncă.

Mai mult, potrivit inițiativei, ambele categorii vor beneficia de credite EMC în baza unor criterii clare.

„Numărul de credite necesar a fi acumulat în 5 ani a fost coborât la media întâlnită în țările UE: 200 credite pentru medici, 150 – pentru farmaciști, 125 – pentru lucrători medicali cu studii medii, 100 – pentru farmaciști cu studii medii. Prioritate se oferă programelor permanente de instruire, dar rămâne viabilă și opțiunea acumulării unui număr de credite de la alți furnizori. Toți lucrătorii medicali care au atins vârsta de pensionare sunt în drept să acumuleze nu mai mult decât 50 credite în 5 ani”, a precizat Nemerenco.

Fostul ministru al Sănătății a mai precizat că „diferența dintre normele de credite EMC din acest ordin și normele vechi din ordinul despre atestare, vă infomez că putere juridică mai mare o are oridinul emis mai recent”.

„Să tindem spre o educația medicală continuă cost- și time-eficientă, dar și de calitate”, a conchis Ala Nemerenco.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: