O jurnalistă din Republica Moldova, amenințată cu moartea. Ce spune Poliția
Full Article 2 minutes read

O jurnalistă din Republica Moldova, amenințată cu moartea. Ce spune Poliția

Jurnalista Viorica Tătaru a fost amenințată cu moartea. Un mesaj de amenințare i-a fost expediat zilele trecute de un bărbat, deranjat de activitatea jurnalistică a acesteia în timpul protestelor din centrul capitalei. Jurnalista a depus o plângere la poliție. Astăzi, Poliția declară că s-a autosesizat. 

Reprezentanții TV8 menționează că reportera a primit amenințarea cu moartea într-un mesaj privat, pe o rețea de socializare.

„Autorul i-a scris jurnalistei că va fi omorâtă pentru întrebările pe care le pune. Acesta este deranjat, cel mai probabil, de întrebările adresate de Viorica Tătaru la protestele organizate de Partidul Șor, așa cum în ultimele zile ea a postat mai multe filmări din timpul manifestațiilor”, comunică postul de televiziune, adăugând că nu este pentru prima dată când jurnalista TV8 este amenințată.

O jurnalistă din Republica Moldova, amenințată cu moartea. Ce spune Poliția

Facebook/Viorica Tataru

ONG-urile de media au semnat și o petiție în care condamnă intimidarea jurnaliștilor care mediatizează protestele organizate de Partidul Șor și au cerut organelor de drept să-i tragă la răspundere penală pe autorii amenințărilor cu moartea la adresa reprezentanților presei.

Pe 28 octombrie, reprezentanții Poliției declară că s-au sesizat.

„În contextul informațiilor apărute în public despre amenințarea unor jurnaliști, inclusiv cu moartea, precizăm că acțiunile cad sub incidența Legii penale (amenințarea cu moartea). Ofițerii de investigație s-au autosesizat și documentează cazul cazul”, comunică oamenii legii.

***

Amintim că, începând cu 18 septembrie, Partidul ȘOR desfășoară proteste în centrul capitalei. Formațiunea politică condusă de deputatul cercetat penal pentru acte de corupție Ilan Șor solicită demisia președintei țării și a actualei guvernări. În zilele de duminică, în Chișinău sunt organizate manifestații de amploare.

Momentan, în fața sediului Procuraturii Generale din Chișinău sunt amplasate câteva zeci de corturi, în care susținătorii lui Ilan Șor se află permanent. Pe 26 și 27 octombrie, manifestanții au încercat să blocheze accesul în incinta instituției publice, iar poliția a intervenit pentru a nu le permite. Pe 24 octombrie, oamenii legii au identificat șase persoane anunțate în căutare printre participanții la protest. De asemenea, au fost depistate obiecte periculoase și pirotehnice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: