O nouă rundă de negocieri între PSRM și PDM. Despre ce au discutat cele două formațiuni
Full Article 1 minutes read

O nouă rundă de negocieri între PSRM și PDM. Despre ce au discutat cele două formațiuni

O nouă rundă de negocieri a avut loc între grupurile de lucru din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și Partidului Democrat din Moldova (PDM). Cele două fracțiuni au discutat despre politica internă și politica externe. 

Potrivit unui comunicat al PSRM, la această rundă de tratative, cea mai mare parte a atenției a fost focusată pe capitolul dedicat politicii interne și măsurile pe care trebuie să le întreprindă guvernul și majoritatea parlamentară.

De asemenea, s-a discutat și despre politica externă a țării. „În acest sens s-a evidențiat necesitatea păstrării unei politici externe echilibrate, multivectoriale. S-a punctat importanța continuării realizării prevederilor Acordului de asociere RM-UE”, se mai anunță în comunicat.

Aceeași sursă a menționat că o nouă rundă de negocieri urmează să aibă loc în următoarele zile, iar la baza proiectului de acord, negociat între PSRM și PDM, stă documentul semnat anul trecut între PSRM și blocul ACUM.

Amintim că miercuri, 4 februarie, PSRM a anunțat că invită PDM la discuții, în vederea creării unei coaliții de guvernare. După ședința Consiliului Politic al partidului, PDM a anunțat că acceptă invitația.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: