Imagine simbol | Andrei Mardari | NewsMaker

O zi, două scrutine: Găgăuzia își poate schimba întreaga conducere. Miza alegerilor din 15 noiembrie (ANALIZĂ)

În Găgăuzia, pe 15 noiembrie, vor avea loc două scrutine: pentru alegerea deputaților Adunării Populare și a bașcanului. La Comrat, data alegerilor nu a putut fi stabilită timp de aproape un an, iar Chișinăul a „ajutat” ca ambele scrutine să fie organizate în aceeași zi. Astfel, conducerea autonomiei s-ar putea schimba în totalitate. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat – în materialul NewsMaker.

Chișinăul a decis în locul Comratului

Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova a decis, pe 1 septembrie, ca alegerile pentru funcția de bașcan să se desfășoare pe 15 noiembrie, în aceeași zi cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei (APG). Chișinăul a intervenit în soluționarea acestei chestiuni după ce două încercări ale APG de a stabili data alegerilor pentru funcția de bașcan au eșuat din lipsă de cvorum. Președintele APG, Valentin Gaidarji, i-a acuzat pe deputații absenți că susțin desfășurarea alegerilor doar la nivel declarativ, iar în realitate ar fi ignorat, „la indicația” PAS, ședința în cadrul căreia urma să fie stabilită data scrutinului.

Unul dintre deputații care nu au participat la ședință este Alexandr Tarnavschi. Într-o discuție cu NM, acesta și-a motivat absența prin faptul că ședința ar fi fost convocată cu încălcarea legislației: „În acest caz, regulamentul APG permite ca deputatul să nu vină la ședință în semn de protest. Eu am făcut uz de acest drept”. Absența celorlalți deputați a explicat-o prin dezamăgirea atât a aleșilor poporului, cât și a locuitorilor autonomiei față de însăși Adunarea Populară: „Mandatele deputaților au expirat acum un an. Există o dezamăgire enormă și o neînțelegere privind competențele pe care le deține acum APG”. Deputatul a legat cele întâmplate de oligarhul fugar Ilan Șor. „Aceasta este răsplata pentru legătura cu Șor. Chiar de la început se spunea că el se va folosi de autonomie și o va abandona. Așa s-a și întâmplat. Autonomia a rămas slăbită și cu atribuțiile reduse, iar el s-a folosit de ea și a abandonat-o”, a spus Tarnavschi.

CEC a notificat APG, pe 26 august, despre necesitatea stabilirii datei alegerilor pentru funcția de bașcan, devenită vacantă după ce Evghenia Guțul a fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”. În aceeași zi au intrat în vigoare modificările la Codul electoral, potrivit cărora, dacă APG nu stabilește data scrutinului, aceasta va fi decisă de autoritățile de la Chișinău.

Totodată, Codul electoral prevede că alegerile pentru funcția de bașcan trebuie să se desfășoare în a doua sau a treia duminică din noiembrie. Data de 15 noiembrie corespunde acestei prevederi. Pentru aceeași zi, APG stabilise anterior desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Pachetul de modificări la Codul electoral, pus în aplicare

Alegerile pentru Adunarea Populară trebuiau să aibă loc acum aproape un an, în noiembrie 2025, însă, din cauza contradicțiilor dintre legislația electorală și Legea „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei”, acestea nu au avut loc. Curtea Constituțională (CC) a pus capăt crizei electorale prelungite din autonomie, declarând neconstituțional dreptul APG de a constitui organul electoral al autonomiei. Acum, alegerile din autonomie se vor desfășura potrivit regulilor prevăzute în Codul electoral. Conform acestora, Comisia Electorală Centrală națională va „acorda sprijin în organizarea și desfășurarea alegerilor regionale și va exercita supravegherea asupra acestora”.

Totodată, în Găgăuzia a fost păstrat organul electoral local, care acum se numește Consiliul Electoral Central al Găgăuziei (CECG). Din acesta vor face parte între 7 și 11 membri, dintre care doi vor fi delegați de APG, doi — de Judecătoria Comrat, iar partidele parlamentare vor putea delega câte unul. Președintele CECG va fi desemnat de CEC a Moldovei. CECG trebuie constituit până la 16 septembrie.

În plus, pachetul de modificări la Codul electoral, inițiat de partidul de guvernământ, prevede reducerea numărului de deputați ai APG și alegerea acestora în baza sistemului proporțional (votarea pentru un partid politic, nu pentru un anumit deputat). Este adevărat că aceste prevederi noi vor începe să se aplice deja la următoarele alegeri pentru APG, din anul 2030. Alegerile din această toamnă însă se vor desfășura potrivit sistemului majoritar, deja obișnuit pentru locuitorii din regiune: Găgăuzia este împărțită în 35 de circumscripții, iar din fiecare este ales câte un deputat. Candidații se pot înregistra până pe 6 octombrie inclusiv.

Cine sunt candidații

CEC a publicat deja lista partidelor care pot participa la alegerile din autonomie și își pot desemna candidații. Aceasta cuprinde 37 de formațiuni. De remarcat că partidul PACE, condus de politicianul fugar și fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, nu a fost inclus pe listă. Din această formațiune face parte actualul președinte al APG, Valentin Gaidarji. El susține că vicepreședintele CEC, Pavel Postica, l-ar fi sunat și i-ar fi cerut să părăsească partidul pentru a putea candida în calitate de independent.

Potrivit modificărilor recente la Codul electoral, poate fi înregistrată în calitate de candidat independent doar persoana care nu a fost membră a vreunui partid în cele 70 de zile premergătoare scrutinului. Gaidarji are termen până pe 6 septembrie să părăsească partidul pentru a putea intra în cursă. Totuși, acesta susține că, chiar și în asemenea condiții, ar putea fi exclus din competiție, fiind considerat un „candidat independent camuflat”. Noțiunea a fost introdusă recent în Codul electoral și desemnează un candidat independent de jure care, de facto, își coordonează activitatea cu un partid sau cu un bloc electoral.

Între timp, numele unor candidați sunt deja cunoscute. Astfel, Partidul Socialiștilor a anunțat că îl va desemna drept candidat, la fel ca la alegerile precedente pentru funcția de bașcan, pe Grigori Uzun. Acesta este, probabil, unul dintre viitorii favoriți ai cursei, deoarece socialiștii se bucură, în mod tradițional, de un rating ridicat în autonomie. La alegerile precedente, Uzun a ajuns în turul al doilea, dar a pierdut în fața Evgheniei Guțul, susținută de Șor.

Și fostul deputat socialist Fiodor Gagauz și-a anunțat participarea la cursă. Un alt potențial candidat este primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov. El este cunoscut drept un susținător al dialogului, nu al confruntării cu Chișinăul. S-a întâlnit cu reprezentanți ai autorităților centrale și cu oficiali europeni.

Merită menționat că organizarea alegerilor pentru funcția de bașcan și a alegerilor pentru APG în aceeași zi comportă anumite riscuri. La cursa pentru mandatele de deputat în APG pot participa candidați susținuți direct de candidații la funcția de bașcan. Alegătorul va vota pentru candidatul la funcția de bașcan și, automat, pentru candidatul la APG din echipa acestuia. Atunci apare riscul constituirii unei Adunări Populare controlate în totalitate de bașcan, ceea ce încalcă principiul separării puterilor.

Cu toate acestea, Alexandr Tarnavschi consideră că stabilirea datei alegerilor este un semnal pozitiv. „Locuitorii autonomiei vor putea alege oameni demni, care vor fi preocupați de problema păstrării limbii, de provocările economice și de construirea unui dialog constructiv cu Chișinăul”, consideră el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь, NewsMaker.md

„Să mergi la Moscova este un sărut al morții”: șefa STRACTOM, despre îndemnul lui Dodon de a căuta gaz „în condiții avantajoase” în Rusia

Directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM), Liliana Vițu, califică drept „falsă promisiune” și „iluzie” declarațiile liderului PSRM, Igor Dodon, potrivit căruia Rusia ar fi dispusă să furnizeze gaze naturale Republicii Moldova în condiții avantajoase. Potrivit acesteia, narațiunea privind gazul rusesc ieftin este promovată pentru a menține țara într-o stare de dependență față de Moscova. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 14 octombrie a emisiunii „Seceretele puterii” de la Jurnal TV.

Șefa STRATCOM a avertizat că, în perioada următoare, Republica Moldova ar putea fi vizată de campanii de comunicare pe tema crizei energetice și a creșterii tarifelor, subiecte susceptibile de a fi exploatate pentru promovarea unor narațiuni favorabile Rusiei.

„Să mergi la Moscova este un sărut al morții. În primul rând, nu rezolvă mai nimic. Acest gaz ieftin nu a fost niciodată ieftin, el a venit cu o subjugare și menținerea noastră într-o stare de dependență față de autoritățile rusești. Este o falsă promisiune și o iluzie că lucrurile pot fi rezolvate, mai ales dacă este să ne gândim că acum nici nu prea are pe unde să ajungă acest gaz. Înainte să spună «mergeți la Moscova», această narațiune nu răspunde cum să ajungă acest gaz dacă nu mai poate fi tranzitat prin Ucraina, de exemplu”, a declarat Liliana Vițu.

Amintim că, în perioada 12-14 octombrie, un grup de deputați socialiști, în frunte cu Igor Dodon, a efectuat o vizită la Moscova, la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse. În cadrul deplasării, politicienii au avut întrevederi cu Ruslan Tatarinov, vicepreședintele Partidului „Rusia Justă”, care a participat la invazia rusă în Ucraina din 2022 până în februarie 2025. De asemenea, aceștia s-au întâlnit cu Andrei Klimov și Artem Turov, deputați ai Dumei de Stat din partea fracțiunii „Rusia Unită”.

Pe 14 octombrie, Igor Dodon a scris pe rețelele de socializare că, în cadrul discuțiilor de la Moscova, oficialii ruși și-ar fi exprimat disponibilitatea de a negocia livrări de gaze „în condiții mult mai avantajoase decât cele în care țara noastră le achiziționează în prezent”. „Acum, decizia le revine autorităților Republicii Moldova”, a declarat liderul PSRM.

Cu o zi înainte, într-o postare pe Facebook, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anticipat că socialiștii vor propune achiziționarea de gaze naturale din Rusia și a subliniat că acest lucru nu se va întâmpla. „Moldova nu va cumpăra gaz din vânzarea căruia Rusia duce un război ilegal și inuman. Dincolo de această poziție morală și singura corectă, amintesc că Gazprom nici nu are pe unde să ne livreze gaze, pentru că gazoductul Turkstream este deja congestionat, și ar însemna să reducă livrările către puținele țări care mai cumpără gaz rusesc, Ungaria, Slovacia sau Serbia, așa cum Gazprom a redus vânzările către Moldovagaz, deși avea de respectat un contract”, a spus el.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: