Imagine simbol

Oficial: 67 de instituții de învățământ din 73 au fost reorganizate în noul an școlar. Câți profesori și-au păstrat locul de muncă

În total, 67 dintre cele 73 de instituții de învățământ incluse în ordinul ministrului Dan Perciun au fost reorganizate în anul de studii 2026–2027. Reforma a vizat 448 de cadre didactice. Dintre acestea, 289 au în continuare un loc de muncă, fie în instituțiile reorganizate, fie în alte școli. Datele au fost oferite de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru NewsMaker.

Potrivit ministerului, alte două cadre didactice au acceptat să se transfere în alte raioane, iar autoritățile au identificat locuri de muncă pentru acestea.

Alți 66 de profesori intenționează să solicite indemnizația acordată în cazul reorganizării sau lichidării instituției.

Totodată, 78 dintre profesorii disponibilizați au ajuns la vârsta pensionării. MEC precizează că aceștia vor putea continua să lucreze dacă vor rămâne posturi vacante după repartizarea celorlalte cadre didactice.

Șapte angajate se află în concediu de maternitate, iar alte șase persoane au demisionat.

Reorganizarea a vizat, între alții, 94 de învățători și 43 de profesori de limba și literatura română. Pe listă se mai regăsesc 36 de profesori de geografie, biologie și chimie, 29 de profesori de matematică, informatică și fizică, 27 de profesori de limba și literatura rusă, 23 de profesori de limbi străine și 22 de profesori de istorie.

Din cele 67 de instituții reorganizate, trei au devenit școli primare, 30 – școli primare-grădinițe, iar șase – grădinițe. Două și-au păstrat statutul de gimnaziu. În cazul altor 23, MEC menționează doar că au fost reorganizate, fără să precizeze noua lor formă.

Alte trei instituții au fuzionat cu alte școli și și-au sistat activitatea. Este vorba despre Gimnaziul-grădiniță Constantinovca, care a fuzionat cu Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Căinari, Gimnaziul Cneazevca, care a fuzionat cu Gimnaziul Sărăteni, și Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din Carabetovca, care a fuzionat cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia.

În septembrie urmează să aibă loc ședințe ale consiliilor raionale din Cantemir, Ocnița și Dondușeni, la care va fi discutată reorganizarea altor trei instituții: Gimnaziul-grădiniță Lingura, Gimnaziul Gîrbova și Gimnaziul-grădiniță „Ion Dediu” din Rediul Mare.

În urma reorganizării, 1.489 de elevi au fost transferați în alte instituții de învățământ.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Două nave comerciale, lovite de drone în largul Bulgariei: una s-a scufundat

Două nave comerciale au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în dimineața zilei de 6 octombrie. Una dintre ele s-a scufundat, iar membrii echipajului sunt căutați. Cei 18 marinari de pe cealaltă navă au fost salvați, doi dintre ei fiind răniți, scrie Digi24, cu referire la Novinite și autoritățile bulgare.

Atacul a avut loc în jurul orei 03:00, în largul orașului Byala. Potrivit informațiilor prezentate de autorități, navele au fost lovite de drone maritime și aeriene.

Nava ALFA WATAN, sub pavilionul Togo, a suferit avarii grave și s-a scufundat. Echipajul unei nave care a intervenit în zonă, a găsit o barcă și trei plute de salvare răsturnate, precum și veste de salvare, însă niciun membru al echipajului nu a fost găsit.

Cealaltă navă, ABLE, care naviga sub pavilionul Palau, transporta grâu și a luat foc în urma atacului. Cei 18 membri ai echipajului – 11 cetățeni turci și șapte cetățeni indieni – au abandonat nava și au fost salvați. Doi marinari, unul cu arsuri și altul cu o leziune la cap, au fost preluați de o ambarcațiune a Marinei și au fost transportați la Varna pentru a primi îngrijiri medicale.

Premierul Bulgariei Rumen Radev a condamnat incidentul, calificându-l drept „un atac absolut inacceptabil în zona economică exclusivă a Bulgariei”. El a avertizat că atacurile asupra navelor civile afectează transportul maritim în Marea Neagră și duc la creșterea costurilor de asigurare.

Autoritățile bulgare continuă operațiunea de căutare și salvare și verifică dacă există scurgeri sau poluare în zonă. Circumstanțele atacului și cine se află în spatele acestuia urmează să fie stabilite.

Precizăm, incidentul are loc la doar o zi după ce o navă comercială s-a scufundat în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României, după ce la bord a izbucnit un incendiu. Două persoane și-au pierdut viața, iar 11 membri ai echipajului au fost salvați, anunțau autoritățile române pe 5 octombrie. Și în acest caz, martorii au declarat că nava ar fi fost lovită de două drone. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: