PAS din CMC, indignat că în PMAN au loc două întruniri: „Au scop de a crea haos în societate”
Full Article 3 minutes read

PAS din CMC, indignat că în PMAN au loc două întruniri: „Au scop de a crea haos în societate”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) declară că primarul Ion Ceban a trebuit să propună organizatorilor protestului și concertului din 19 iunie o altă locație. PAS susține că Ion Ceban a permis conștient desfășurarea a 2 evenimente concomitent, cu specific total diferit de activitate în aceeași locație. „Ceban este complice la organizarea unor acțiuni cu scop de a crea haos în societate”, menționează partidul. 

„În timp ce primarul se revoltă că a fost închisă str. București pentru desfășurarea marșului comunității LGBT, Ion Ceban a blocat mai multe străzi pe jumătate de zi pentru concertul organizat de ȘOR și Platon din banii furați de la cetățenii Republicii Moldova”, comunică PAS.

Partidul mai menționează că, conform articolului 11: „Declararea desfășurării întrunirilor simultane, din Legea întrunirilor, Primarul ar fi trebuit să propună organizatorilor o altă locație în cazul în care numărul de participanți anunțat era de 20 mii la protest și 20 mii la concert”.

PAS spune că Ion Ceban „pe de o parte atentează la drepturile și libertățile cetățenilor, iar pe de altă parte este complice la organizarea unor acțiuni cu scop de a crea haos în societate”.

„Pe fundalul războiului din țara vecină, organizatorii concertului și protestelor (ȘOR și Valico, care este omul penalului Platon) vedem că fac apeluri publice și cheamă Rusia să se implice. Primarul Ion Ceban se pare că este instrumentul penalilor și fugarilor Șor și Platon”, comunică PAS.

La fel, partidul a venit cu un îndemn către primarul capitalei ca cel din urmă să nu blocheze străzile din mun. Chișinău pentru concertul și protestul din 19 iunie.

De menționat că în Piața Marii Adunări Naționale are loc un protest împotriva guvernării. Organizatorii sunt mișcarea social-politică „O viață nouă”. În ultimele zile, manifestația a fost susținută de reprezentanții Partidului „ȘOR”, care au acuzat guvernarea PAS că ar încerca să împiedice desfășurarea evenimentului.

Zeci de autocare și microbuze s-au îndreaptat spre capitală. Imagini cu manifestanții aduși organiza au publicat sursele mass media apropiate Partidului ȘOR. Din imagini se vede că participanții au primit tricouri și șepci cu inscripția „O viață nouă”.

Potrivit deputatei Partidului „ȘOR” Marina Tauber, la eveniment sunt așteptați până la 30 de mii de oameni. Organizatorii nu au reușit să instaleze scena. Oamenii legii au montat în jurul guvernului un gard.

Pe 19 iunie, a fost anunțat și desfășurarea unui mare concert, la care ar fi urmat să evolueze artistul Morgenshtern. Ulterior, interpretul a renunțat la ofertă, îndemnându-și fanii să stea acasă, dând de înțeles că organizatorii ar fi persoane dubioase.

În locul lui Morgenshtern, la Chișinău au ajuns alți interpreți ruși, inclusiv Filip Kirkorov. Câteva ore mai târziu, Valico a anunțat că și Egor Kreed va evolua la Chișinău, însă mai sunt așteptați și alți artiști, fără a oferi vreun nume.

Pe 19 iunie, interpretul rus Egor Kreed și-a anunțat fanii că concertul planificat pentru astăzi nu va avea loc. El și-a cerut scuze și a precizat că va reveni în Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: