Tribuna

PAS, sancționat pentru că a distribuit pliante electorale cu Lilian Carp. Reacția formațiunii

Comisia Electorală Centrală (CEC) a sancționat sub formă de avertisment Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), pentru încălcarea legislației electorale, prin desfășurarea acțiunilor de agitație electorală în afara perioadei stabilite. Decizia a fost aprobată pe 14 iulie. 

În cadrul ședinței din 14 iulie, Comisia Electorală Centrală a prezentat proiectul de hotărâre în privința sesizărilor privind încălcarea legislației electorale de către Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), depuse de Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Partidul Național Moldovenesc (PNM). Cele trei formațiuni au indicat în demersuri că în raza orașului Chișinău au fost distribuite pliante cu deputatul Lilian Carp, candidatul PAS la funcția de primar al capitalei, asta în condițiile în care campania electorală încă nu a început.

Având în vedere faptul că formațiunile au anexat aceleași probe – pliante cu Lilian Carp – și au invocat încălcarea aceluiași articol din codul electoral, CEC a examinat sesizările într-o singură procedură administrativă.

Raportorul Pavel Postica a dat citire proiectului de hotărâre în care se constată încălcările sesizate de CEC.

Examinând conținutul pliantelor prin prisma elementelor caracteristice elementelor publicității politice și agitației electorale se constată următoarele: pliantul conține imaginea dl Lilian Carp și textul „Pentru un Chișinău european”, pe verso este tipărit un text unde se accentuează experiența și activitatea desfășurată de o persoană cu funcție de demnitate publică. Aceste aspecte pot fi încadrate în categoria de publicitate politică, întrunind atât elementul de subiectul publicității, cât și cel de promovare a unui proiect”, a menționat acesta.

Totodată, Postică a menționat că textul pliantelor conține îndemnuri pentru susținerea candidaturii lui Lilian Carp.

„Textul mai conține și următoarele propoziții: „Te rog să mă susții în lupta mea pentru a transfoarmea Chișinăului într-o capitală europeană. Sunt sigur că împreună vom reuși”, fiind o formă de îndemn indirect pentru alegători de a susține candidatura lui Lilian Carp”, a spus acesta.

Astfel, Pavel Postică a declarat că CEC a constatat faptul că pliantele cu Lilian Carp elementele de afișe electorale, distribuirea cărora înainte de începerea campaniei electorale este interzisă.

„În context, având în vedere faptul că PAS se află la prima abatere într-un an calendaristic, inclusiv că există noi prevederi în legislația electorală care terbuie dezvoltate prin alte acte normative subordonate legii, Comisia Electorală Centrală consideră că aplicarea unei sancțiuni sub formă de avertisment ar fi conform principiului proporționalității”, a menționat acesta.

Ulterior, proiectul de hotărâre a fost dezbătut și aprobat unanim.

Reacția PAS

NM a solicitat un comentariu în legătură cu decizia CEC de la purtătorul de cuvânt al PAS Sergiu Bejenari.

„Partidul Acțiune și Solidaritate a luat act de avertismentul Comisiei Electorale Centrale. Vom respecta recomandările CEC în elaborarea materialelor de informare. În același timp, reiterăm că dialogul cu cetățenii despre problemele satelor și orașelor din Republica Moldova face parte din actul democratic pe care îl realizează partidele politice”, a spus acesta.

 

 

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cu ce avere pleacă Alexandru Munteanu din funcția de prim-ministru al Republicii Moldova (DOC)

Fostul prim-ministru Alexandru Munteanu și-a depus declarația de avere și interese personale la încetarea mandatului, pe 7 iulie. Documentul arată că, în prima jumătate a anului 2026, acesta a încasat peste 166 de mii de lei din salariu și peste 50 de mii de lei din diurne. Deși a vândut o parte din activele financiare deținute în SUA, Munteanu declară în continuare investiții în Statele Unite și cote-părți evaluate la trei milioane de euro în două companii din Ucraina.

Potrivit declarației de avere, Munteanu a obținut în 2026 un salariu de aproape 166.200 lei și diurne în valoare de peste 50.000 lei.

Aproape 13.000 dolari SUA, fostul premier declară că i-a obținut din vânzarea unor active deținute prin Robinhood Securities, companie americană de brokeraj prin intermediul căreia pot fi făcute investiții la bursă.

În ceea ce privește bunurile imobile, Munteanu deține două terenuri cu destinație agricolă, cumpărate în 2022, precum și un apartament cu suprafața de 136 de metri pătrați, achiziționat în 2023, cu o valoare declarată de 677.000 de euro.

Totodată, acesta declară un automobil BMW 750LD, fabricat în 2017 și cumpărat în 2021, cu o valoare de piață de 700.000 de lei.

Fostul șef al Guvernului indică în declarație 14 conturi bancare deschise în Republica Moldova, România, Italia, Ucraina și Statele Unite ale Americii, în care păstrează economii în lei și valută de peste un milion de lei.

Munteanu declară și investiții financiare în Statele Unite. Acesta deține hârtii de valoare în valoare de aproape 226.000 dolari SUA prin Robinhood, alte hârtii de valoare de peste 100.000 dolari SUA la Trezoreria Statelor Unite și investiții de peste un milion (valuta nu este indicată în declarație) la fondul de pensii Mutual of America. Precizăm, opt luni în urmă, când prelua mandatul, Munteanu declarat puțin peste 800 de mii de dolari în același fond de pensii.

În declarația de avere sunt incluse și cote-părți în două companii din Ucraina: una din domeniul fabricării produselor din hârtie, cu sediul în Luțk, evaluată la un milion de euro, și alta din domeniul serviciilor de pază și securitate, cu sediul la Kiev, evaluată la două milioane de euro.

Reamintim, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru al Republicii Moldova pe 3 iulie, la opt luni de la preluarea mandatului. Din 8 iulie, interimatul funcției, până la învestirea unui nou cabinet, este asigurat de vice-premierul Eugeniu Osmochescu, responsabil de economie și digitalizare.

În aceeași zi în care Munteanu și-a anunțat demisia, președinta Maia Sandu a anunțat că va demara consultări cu partidele în vederea desemnării unui nou prim-ministru în această săptămână. Până în prezent, mai multe formațiuni de opoziție, inclusiv a socialiștilor, au anunțat că nu vor da curs invitației. De precizat, deși consultările au fost anunțate pentru această săptămână, până astăzi, miercuri, 8 iulie, Președinția nu a anunțat nici ziua, nici ora la care acestea urmează să aibă loc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: