Pe pagina lui Medvedev a apărut un mesaj despre frontiera Rusiei cu Transnistria. După care a fost șters
Full Article 2 minutes read

Pe pagina lui Medvedev a apărut un mesaj despre frontiera Rusiei cu Transnistria. După care a fost șters

Pe pagina de VKontakte a fostului președinte al Rusiei Dmitri Medvedev a fost publicată o postare în care se menționa că după Ucraina, Rusia va intra în război împotriva aliaților săi. Iar în cazul cuceririi Odesei, Rusia și Transnistria „vor avea o frontieră comună”. La scurt timp, presa rusă a anunțat că mesajul nu-i aparține ex-președintelui rus și că pagina lui Medvedev ar fi fost spartă. 

Pe pagina de VKontakte a fostul președinte al Rusiei, în prezent vicepreședinte al Consiliului de securitate al Federației Ruse, a fost publicat un mesaj în care se vorbea despre intențiile Kremlinului.

Autorul postării a numit Kazahstanul „un stat artificial”. Totodată, el a declarat că după ce Rusia va pune mâna pe Ucraina, „va porni într-o altă campanie de restabilire a granițelor Patriei noastre care, după cum știți, nu se termină nicăieri”.

În acest context, s-a menționat că Georgia din limitele actuale a fost creată din timpul Imperiului rus. Iar Kazahstanul, a fost numit „stat artificial”, precizându-se că primul teritoriu al țării ar fi fost ocupat de ruși.

„În acest secol, autoritățile Kazahstanului au început să pună în aplicare inițiative de relocare a diferitelor grupuri etnice, care pot fi calificate drept genocid rusesc. Până când rușii nu vor veni acolo, nu va exista nicio ordine”, se arăta în ultima postare a lui Medvedev.

Mai mult, se comunica că rușii se uită „cu durere în inimă” la ceea ce se întâmplă între Armenia și Azerbaidjan și „nu pot să nu-și facă griji” cu privire la nerecunoașterea Transnistriei de către lume. Iar în cazul cuceririi Odesei, Rusia și Transnistria „vor avea o frontieră comună”.

„Nimeni nu poate opri Rusia pe această cale”, se mai arăta în postare.

Pe pagina lui Medvedev a apărut un mesaj despre frontiera Rusiei cu Transnistria. După care a fost șters

La scurt timp, RIA Novosti a scris că postarea lui Medvedev nu i-ar aparține, făcând referire la declarațiile asistentului fostului președinte al Rusiei.

„Ultima postare în VKontakte, publicată de Medvedev, a fost despre Marina Militară Rusă, iar cu privire la cei care i-au spart pagina și au publicat o altă postare se va clarifica administrația rețelei și cei care ar trebui, a spus asistentul său”, a scris RIA Novosti.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: