Revenco: au fost pornite 16 cauze penale și peste 170 anchete de serviciu în privința angajaților MAI
Full Article 2 minutes read

Revenco: au fost pornite 16 cauze penale și peste 170 anchete de serviciu în privința angajaților MAI

16 cauze penale au fost pornite în privința angajaților Ministerului Afacerilor Interne (MAI). La fel, au fost inițiate peste 170 de anchete de serviciu, iar alți 70 de angajați și conducători au fost sancționați disciplinar. Datele au fost prezentate, în cadrul unei conferințe de presă din 29 noiembrie, de ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco.

În același timp, potrivit datelor ministrului, au fost încetate 85 raporturi de serviciu cu angajați în funcții de conducere din structurile subordonate Ministerului. „Procesul continuă cu aceeași fermitate”, a evidențiat Revenco.

Ana Revenco a mai declarat că MAI nu a avut un document de politici actualizat, care să coordoneze domeniile pe care le are în gestiune. „Asta înseamnă lipsă de viziune și de direcții prioritare. Sistemul nu era conectat suficient la nevoile cetățeanului. Pentru a îndepărta aceste neajunsuri am creat un grup de lucru din care fac parte reprezentanții din toate structurile subordonate ale Ministerului, dar și consultanți externi. Astfel, Biroul de analiză și dezvoltare, așa l-am denumit acest grup, va concepe programul de dezvoltare strategică al sistemului afacerilor interne”, a susținut ministrul.

Acum, potrivit ministrului, este important de a cunoaște punctul zero, punctul de la care e pornirea. „Pentru aceasta am solicitat evaluarea percepției și a gradului de încredere în sistemul afacerilor interne prin desfășurarea unui barometru al opiniei publice destinat special Afacerilor Interne. Rezultatele le așteptăm în termen scurt și le vom da publicității”, a conchis Revenco.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: