Peste 200 de persoane, implicate în falsificarea certificatelor de vaccinare anti-Covid. Un militar cu funcție de răspundere a fost reținut
Full Article 2 minutes read

Peste 200 de persoane, implicate în falsificarea certificatelor de vaccinare anti-Covid. Un militar cu funcție de răspundere a fost reținut

Un militar cu funcție de conducere din cadrul Inspectoratul General de Carabineri a fost reținut, iar alte circa 240 de persoane sunt bănuite de punerea la cale a unei scheme infracționale privind falsificarea certificatelor de vaccinare anti-Covid. Procuratura Anticorupție, precizează pe 29 decembrie, printr-un comunicat, că persoanele responsabile de introducerea datelor în Registrul de evidență a Vaccinării împotriva COVID–19 au primit mită de la 2000 până la 5000 lei pentru un certificat.

Grupul infracțional perfecta și elibera certificatele de vaccinare, cu indicarea datelor vădit false, în lipsa fizică a persoanelor, inclusiv a celor aflate peste hotarele țării.

„Măsurile speciale de investigații și acțiunile de urmărire penală au avut loc în perioada iulie 2021 – decembrie 2021, în cadrul cărora au fost documentate acțiunile pretins a fi ilegale ale unor funcționari publici cu statut special/militar ai Seviciului Vamal, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, funcționari publici din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor, autorităților administrației publice, reprezentanți ai cultelor religioase, agenți economici, cît și persoane fizice, etc”, menționează Procuratura.

La această etapă, au fost audiate în calitate de bănuiți mai multe persoane, inclusiv cu funcții de răspundere, vizate în investigațiile menționate supra, care colaborează cu organul de cercetare penală.

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele, în dependență de infracțiunea imputată, riscă pedeapsă penală cu amendă, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 5 la 10 ani.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: