Peste 5500 de persoane, imunizate împotriva COVID-19 în cadrul maratonului de vaccinare de la Palatul Republicii
Full Article 1 minutes read

Peste 5500 de persoane, imunizate împotriva COVID-19 în cadrul maratonului de vaccinare de la Palatul Republicii

Peste 5500 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în cadrul maratonului de vaccinare care s-a desfășurat la Palatul Republicii, în perioada 28-30 mai, informează Ministerul Sănătății.

„Maratonul a fost organizat conform principiului de transparență, iar astăzi, am ajuns la o rată de acoperire vaccinală de aproape 10% din populație. În continuare, îndemnăm toți oamenii să se vaccineze. Toate punctele de vaccinare din țară au stocuri suficiente de vaccin”, a spus Denis Cernelea, secretarul de stat al Ministerului Sănătății.

În cadrul maratonului de vaccinare au fost disponibile toate tipurile de vaccin împotriva COVID-19, prezente în Republica Moldova, precum: AstraZeneca, Pfizer-BioNTech, Sinopharm și CoronaVac.

Maratonul a fost organizat cu suportul Centrului municipal de vaccinare din cadrul Spitalului „Sfânta Treime”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” și Colegiul de excelență de medicină și farmacie „Raisa Pacalo”. Campania de imunizare a fost lansată la data de 2 martie curent, iar până astăzi, au fost vaccinate 409.108 persoane.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: