Poliția a venit cu detalii despre incidentul din raionul Ștefan Vodă, soldat cu decesul unui bărbat
Full Article 2 minutes read

Poliția a venit cu detalii despre incidentul din raionul Ștefan Vodă, soldat cu decesul unui bărbat

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu detalii despre incidentul care s-a produs marți, 11 mai 2021, în apropierea satului Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, soldat cu decesul unei persoane.

Potrivit sursei citate, pe 11 mai, în jurul orei 15:00, poliția din Ștefan Vodă a fost anunțată despre decesul unei persoane, pe malul stâng al râului Nistru. În urma măsurilor întreprinse de polițiști s-a stabilit că, bărbatul de 47 de ani, locuitor al satului Răscăieți din raionul Ștefan Vodă, împreună cu un consătean de 43 de ani pescuiau cu o barcă pe râul Nistru, la o distanță de aproximativ 20 de metri de malul stâng.

Ulterior, așa-ziși grăniceri din regiunea transnistreană i-au somat pe cei doi să se apropie de mal. Bărbații au ignorat cerințele și au încercat înot să ajungă pe malul drept. Ajuns pe malul drept al Nistrului, bărbatul de 43 de ani l-a observat, pe malul stâng, pe consăteanul său, jos la pământ, iar persoanele în uniformă se aflau în jurul acestuia.

Poliția din Ștefan Vodă a inițiat pe cazul dat un proces penal, în cadrul căruia urmează să stabilească toate circumstanțele producerii acestui incident. Totodată, urmează a fi dispusă expertiza medico-legală care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Menționăm că Biroul politici de reintegrare s-a autosesizat în legătură cu acest incident. Mediatorii și observatorii în formatul „5+2” la fel au fost informați pe marginea acestui caz. Subiectul va fi abordat de către delegația Republicii Moldova la ședința de mâine a Comisiei Unificate de Control.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: