„Pot fi oricând amânate”. Maia Sandu propune declanșarea alegerilor parlamentare anticipate
Full Article 3 minutes read

„Pot fi oricând amânate”. Maia Sandu propune declanșarea alegerilor parlamentare anticipate

Președinta țării Maia Sandu susține că mecanismul pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate trebuie declanșat, însă scrutinul propriu-zis va putea fi organizat atunci când va permite situația pandemică. În cadrul ediției din 23 martie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, șefa statului a declarat că, potrivit indicatorilor actuali, cea mai potrivită perioadă ar fi în vară.

Șefa statului a precizat că alegerile parlamentare pot fi amânate, în cazul în care se va înregistra un număr mare de infectări cu COVID-19.

„Dacă este să ne uităm la prognozele organizațiilor internaționale, a Organizației Mondiale a Sănătății, prognoza este că, în vară, vom avea cel mai scăzut nivel de îmbolnăvire. După care, din păcate, din toamnă, se pare că iarăși cresc indicatorii pentru că acest virus capătă un caracter sezonier”, a declarat Maia Sandu.

Președinta țării a atras atenția că, potrivit prognozelor, perioada actuală, precum și luna aprilie, este cea mai periculoasă din punct de vedere al răspândirii virusului.

„Trebuie să fim foarte atenți, cel puțin așa arată prognozele. Până la urmă urmează să vedem. Nimeni nu spune că dacă indicatorii vor fi proști, alegerile trebuie să aibă loc. Mecanismul trebuie declanșat, însă alegerile pot fi oricând amânate dacă ajungem într-o situație proastă. Dar noi nu ne putem permite să ajungem într-o situație mai proastă”, a mai spus Maia Sandu.

***

Amintim că președinta țării l-a desemnat pe Igor Grosu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Pe 22 martie, Curtea Constituțională a examinat sesizarea deputaților din Partidul Socialiștilor și a declarat constituțional decretul prezidențial. Liderul interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate urmează să prezinte în legislativ programul de guvernare și echipa pe care o propune. Va fi a doua tentativă de învestire a unui cabinet de miniștri, după ce premierul desemnat Natalia Gavrilița nu a fost susținută de către deputați. Potrivit Constituției, dacă legislativul eșuează de două ori de a învesti un nou executiv, parlamentul este dizvolat și sunt declanșate alegeri parlamentare anticipate.

Săptămâna trecută, președintele PSRM Igor Dodon a declarat că echipa sa nu va vota pentru un guvern în frunte cu Igor Grosu. Pe de altă parte, politicianul a atras atenția că decizia Curții Constituționale privind constituționalitatea decretului de desemnare a lui Igor Grosu mai prevede că „acest lucru nu va deveni automat un motiv pentru dizolvarea Parlamentului”.

Pe de altă parte, consiliera prezidențială Olesea Stamate a comentat că nu este de acord cu această interpretare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: