Președintele CEC: „Alegerile locale vor costa bugetul de stat 178 de milioane de lei”
Full Article 2 minutes read

Președintele CEC: „Alegerile locale vor costa bugetul de stat 178 de milioane de lei”

Alegerile locale generale din acest an vor costa bugetul de stat în jur de 178 de milioane de lei. Suma a fost enunțată de președintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman. Șefa CEC spune că deși în Republica Moldova ar putea fi prelungită starea de urgență, acest lucru nu împiedică desfășurarea scrutinului, întrucât CEC a mai organizat alegeri în perioada stării de urgență, fiind aplicată o excepție de la norma legală, notează IPN.

Potrivit noului Cod Electoral, intrat în vigoare la începutul acestui an, alegerile locale generale vor fi organizate sau în ultima duminică din luna octombrie, sau în prima duminică din luna noiembrie.

„Data exactă urmează să fie stabilită de CEC înainte cu 70 de zile până la ziua scrutinului. Ne-am dorit ca această prevedere să existe în Codul Electoral, pentru ca să avem o previzibilitate, oamenii să se pregătească de alegeri, știind perioada în care va fi numită data alegerilor. Bugetul estimat pentru alegerile locale generale este de 178 de milioane de lei, 80% din sumă este pentru salarizarea membrilor organelor electorale. În legea bugetului de stat ni s-au alocat 154 de milioane de lei, la rectificarea bugetului ar putea fi majorată suma pentru că vor fi cheltuieli necesare organizării turului doi”, a spus Angelica Caraman în cadrul emisiuni „Paralela 47” de la Radio Moldova.

Deși anterior guvernatoarea autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a spus că guvernarea ar intenționa amânarea alegerilor locale, invocând starea de urgență, șefa CEC spune că instituția se pregătește pentru desfășurarea scrutinului, iar discuții privind o eventuală amânare nu există.

„Am desfășurat trei exerciții electorale în perioada de urgență, alegerile din toamna anului 2021, alegerile din primăvara și toamna anului 2022, cu rectificarea de rigoare în hotărârea Parlamentului. Legea privind situația de urgență specifică imposibilitatea de a organiza alegeri, dar când starea de urgență nu se reflectă direct asupra exercițiului electoral, a fost aplicată o excepție. Nu cunosc despre o posibilă amânare”, a mai spus președintele Comisiei Electorale Centrale.

Primul tur al ultimelor alegeri locale a avut loc la 20 octombrie 2019. Potrivit legii, aleșii locali au un mandat de 4 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la existența jurnalismului de calitate susținându-ne pe Patreon! În acest fel, puteți fi parte a schimbării în bine a Moldovei. Datorită sprijinului vostru, vom putea implementa și mai multe proiecte noi și importante. Vă punem la dispoziție 6 modalități de a ne sprijini. În schimb, vă oferim content exclusiv și cadouri plăcute. Accesați linkul pentru a deveni patronul nostru. Nu este deloc greu, în schimb este atât de plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: