Primarii din Orhei își numără problemele în fața Guvernului: „PAS ne mănâncă zilele”
Full Article 4 minutes read

Primarii din Orhei își numără problemele în fața Guvernului: „PAS ne mănâncă zilele”

Mai mulți aleși locali din raionul Orhei s-au plâns azi, 28 septembrie, în fața Guvernului, pe problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale. Primarii spun că nu fac față crizelor actuale și cer implicarea de urgență a autorităților publice centrale. Mai mult, aleșii locali au semnat un apel public, adresat premierului țării, prin care au cerut adoptarea unor măsuri de urgență, în sprijinul APL-urilor. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a premierului, Anastasia Taburceanu, spune că Guvernul a sporit autonomia financiară a primăriilor prin deciziile adoptate, care au permis, la rândul lor, acumulări în bugetele locale.

Manifestanții adunați azi în fața Guvernului s-au arătat nemulțumiți de modul în care Guvernul gestionează procesul de acordare a lemnelor pentru sezonul rece al anului, de lipsa de comunicare dintre administrația publică centrală și cea locală, dar și de lipsa susținerii financiare din partea statului în condițiile crizei actuale. Aleșii locali au neagat că manifestația ar avea o tentă politică și spun că au ieșit în stradă pentru că nu ar mai face față crizelor cu care se confruntă.

„Nu suntem într-un miting politic. Nu dorim să facem speculații. Nu facem campanie electorală. Vrem să atragem atenția Guvernului că pe seama primarilor sunt puse mai multe poveri, inclusiv câinii vagabonzi, reparații capitale, etc. Dacă analizăm bugetele locale observăm că nu facem față la toate cererile”, a declarat primarul comunei Jora de Mijloc din raionul Orhei, Sergiu Labliuc.

„Deși primăriile nu au nicio legătură cu împărțirea lemnelor de foc promisă de Guvern, problema ne afectează din ce în ce mai mult. În primul rând procesul de distribuție al lemnelor arată în practică mult mai diferit, decât teoretic și toată presiunea este pe primari”, spune un alt ales local.

„Lumea caută soluții de alternativă, adică taie lemne de unde apucă. Mafia lemnului înflorește, iar pădurile se taie neautorizat chiar mai mult. Unde se uită Guvernul, Moldsilva, Ministerul Mediului?”, se întreabă un alt primar.

În speranța de a depăși mai ușor probleme cu care se confruntă, manifestanții au senat un apel public, prin care au cerut întrevederi cu premierul, precum și includerea subiectului „de urgență” pe agenda ședinței Cabinetului de miniștri, care s-a întrunit azi. Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a premierului, Anastasia Taburceanu, a declarat că este „imposibil” să incluzi pe agenda Cabinetului de miniștri un subiect „atât de amplu”, pe ultima sută de metri. „Este ușor ipocrit”, a precizat ea.

„Un grup de primari din Orhei, susținuți evident de Partidul „ȘOR”, nu pot să declare că ies într-un miting apolitic. (…) Bugetul APL a crescut în ultimul an, iar primarilor le-au fost create condiții pentru a-și dezvolta autonomia financiară locală prin posibilitatea de a redirecționa anumite cheltuieli de pe o linie bugetară pe o altă linie bugetară. Inclusiv, au fost operate modificări la Legea Fondului rutier, care permit ca taxa pentru folosirea drumurilor să fie distribuită 100% în bugetele locale. Este incorect și mincinos să spui că fondurile locale sunt mai mici decât au fost. (…) Să dai termin de 15 minute pentru a include pe agenda Guvernului un subiect atât de amplu este ușor ipocrit. Este imposibil să includem acest subiect”, a precizat Anastasia Taburceanu.

Precizăm că Partidul „ȘOR”, condus de deputatul fugar Ilan Șor, a anunțat proteste continuie în fața Parlamentului și a Președinției. Fruntașii formațiunii politice cer demisia guvernării, pe care o acuză de incompetență, și declararea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: