Primul director al ANRE și unul dintre fondatorii sistemului energetic din Moldova a fost răpus de COVID-19
Full Article 2 minutes read

Primul director al ANRE și unul dintre fondatorii sistemului energetic din Moldova a fost răpus de COVID-19

Unul dintre fondatorii sectorului energetic al Republicii Moldova în forma sa actuală a fost răpus de COVID-19. Este vorba despre angajatul întreprinderii Moldovagaz, Anatolii Saracuța. Anunțul a fost făcut pe 5 iulie.

„Din momentul proclamării independenței Republicii Moldova, domnia sa a devenit unul dintre inițiatorii implementării proiectelor de separare a unităților de generare și distribuție conform modelului european. Domnul Saracuța a participat în calitate de autor la elaborarea cadrului juridic în domeniul energiei electrice și gazelor naturale. Sub tutela domniei sale s-au realizat cu succes proiecte-cheie de ordin reformator și inovativ în domeniul energetic, care au fost finanțate de către partenerii de dezvoltare. Și, potrivit mai multor specialiști, la începutul anilor 2000, Moldova a fost liderul indiscutabil în acest domeniu nu doar printre alte țări din CSI, dar şi ale Europei de Est”, se arată într-un necrolog publicat pe pagina de Facebook a întreprinderii.

Totodată, după crearea Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, Anatolii Saracuța a devenit primul director al acesteia.

Amintim că, potrivit bilanțului publicat de Ministerul Sănătății în dimineața de 5 iulie, 582 de oameni au decedat în Republica Moldova în urma complicațiilor de sănătate provocate de noul coronavirus. În total, din 7 martie până în prezent, aproape 17,7 mii de oameni s-au infectat cu COVID-19, iar peste 10,7 mii s-au vindecat.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: