Procedura de obținere a pensiei și a alocațiilor sociale va fi simplificată
Full Article 2 minutes read

Procedura de obținere a pensiei și a alocațiilor sociale va fi simplificată

Procedura de obținere a pensiei, alocației sau indemnizației de către persoanele în etate sau cu nevoi speciale va fi facilitată, în urma suplinirii atribuțiilor secretarului consiliului local. O inițiativă legislativă, ce prevede modificări  la Legea privind administrația publică locală, a fost avizată, astăzi, de Executiv. 

Astfel, se propune ca secretarul consiliului local să aibă posibilitatea de a autentifica procuri, în scopul reprezentării persoanelor pentru stabilirea și recalcularea pensiei, indemnizației, alocației pentru dizabilitate și a pensiei de urmaș. În prezent, secretarul consiliului local este abilitat prin lege să autentifice procuri doar pentru primirea pensiilor, indemnizațiilor, nu și pentru reprezentarea persoanelor la Casa Teritorială de Asigurări Sociale.

Potrivit autorilor, proiectul de lege a fost elaborat în baza solicitărilor persoanelor în etate şi a persoanelor cu necesități speciale, preponderent din zonele rurale, unde nu există un notar în apropriere, iar deplasarea către unitățile notariale și subdiviziunile teritoriale ale Casei Naționale de Asigurări Sociale necesită timp și cheltuieli financiare suplimentare.

Proiectul de lege urmează să fie consultat cu reprezentanții autorităților administrației publice locale (eventual Congresul Autorităților Locale din Moldova), așa cum prevede Legea privind descentralizarea administrativă și Legea privind administrația publică locală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: