Proiectul PDM privind activitatea ANI a trecut de Comisia juridică, numiri și imunități
Full Article 2 minutes read

Proiectul PDM privind activitatea ANI a trecut de Comisia juridică, numiri și imunități

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul privind proiectul de lege propus de Partidul Democrat, care vizează activitatea Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 17 februarie.

Documentul prevede stabilirea unui termen de 2 ani de zile din momentul efectuării activității administrative pentru efectuarea controlului în vigoare, iar în caz de constatare a unor nereguli, persoana să poată fi sancționată în interiorul acestui termen (în cazul aleșilor locali, conducătorilor și adjuncților acestora din instituțiile de învățământ publice și din instituțiile medico-sanitare publice).

Autorii propun și obligativitatea de a efectua verificări prealabile la executarea controlului averii și intereselor personale.

De asemenea, urmează stabilirea unui termen maxim de efectuare a controlului și anume 3 luni de la inițiere, stabilirea posibilității contestării procesului verbal de inițiere a controlului sau de refuz al inițierii acestuia.

Potrivit autorilor, proiectul respectiv a fost elaborat întru combaterea lacunelor în legislația care reglementează procedura de declarare a averii și intereselor personale, dar și în vederea asigurării aplicării corecte a acesteia.

Inițiativă legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova și a fost anunțat în cadrul unui briefing de presă din 22 ianuarie. Președintele formațiunii Pavel Filip declara atunci că ANI a devenit un instrument de presiune asupra funcționarilor publici care fac parte din alte partide decât cel al socialiștilor sau ai Partidului „ȘOR”.

Liderul democraților a acuzat ANI că „terorizează primarii, directorii de școală, de gimnazii, directori de grădinițe, de centre medicale din sate, organizându-le controale la comandă”, în loc să se ocupe de averea procurorilor și a judecătorilor.

În replică, reprezentanții ANI au calificat declarațiile politicianului drept „intimidare”.

Proiectul urmează a fi dezbătut în ședința plenară.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: