Protest la Curtea de Apel. Oamenii cer eliberarea Marinei Tauber din penitenciar și demisia Guvernului Gavrilița
Full Article 3 minutes read

Protest la Curtea de Apel. Oamenii cer eliberarea Marinei Tauber din penitenciar și demisia Guvernului Gavrilița

O acțiune de protest are loc în aceste momente la Curtea de Apel Chișinău în susținerea deputatei și vicepreședintei Partidului „ȘOR”, Marina Tauber. „Libertate!” – strigă mulțumea, care cere eliberarea din penitenciar a parlamentarei, acuzată de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii politice pentru primul semestru al anului.

Susțin că deputata Marina Tauber este nevinovată și cer eliberarea acesteia din penitenciarul ei. Manifestația are loc chiar în timp ce magistrații Curții de Apel examinează recursul depus de avocații parlamentarei privind anularea măsurii de arest preventiv, în Penitenciarul nr. 13. „Libertate”, „Jos Maia Sandu” sau „Demisia Guvernului”, scandează manifestanții.

„Pe nedrept a fost condamnată Marina Tauber. Și-au șters picioarele nu doar de Marina Tauber, dar și de Ilan Șor, și de cei 100 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova care au susținut Partidul „ȘOR” la alegerile. Își șterg picioarele de propriul popor”, a declarat unul dintre manifestanți.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, se arată convins că deputata Marina Tauber este nevinovată. Potrivit lui, arestarea parlamentarei este o „răfuială politică”, după ce formațiunea politică ar fi crescut în topul sondajelor.

„Ei înțeleg că oricum sunt în scădere. (…) Suntem absolut convinși că Marina Tauber este nevinovată. Jos Maia Sandu! Cerem demisia Guvernului Gavrilița! Libertate! Libertate!”, a declarat președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.

Țurcanu a acuzat poliția de intimidări exercitate asupra transportatorilor. El a  condamnat acțiunile oamenilor legii și spune că protestul reprezintă un drept constituțional. „Este dreptul nostru constituțional și legal de a ieși și de a protesta. Sunt proteste pașnice”, spune Țurcanu.

NM a contactat reprezentanții poliției pentru o reacție.

De menționat că Curtea de Apel Chișinău examinează, în aceste momente, recursul depus de avocații deputatei Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, privind anularea măsurii de arest preventiv, în Penitenciarul nr. 13. Ședința de examinare a recursului a început la ora 13:00. La Curtea de Apel au venit și deputații fracțiunii Partidului „ȘOR”, care au anunțat, în debutul ședinței plenare de azi, că părăsesc sala pentru a o susține pe Marina Tauber.

***

Amintim că  Marina Tauber, a fost reținută pe 21 iulie, după ce parlamentarii au lipsit-o de imunitate parlamentară. Parlamentara este acuzată de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a partidului pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate. Potrivit cererii de ridicare a imunității, Tauber este acuzată, de asemenea, că ar fi acceptat cu bună știință finanțarea Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat.

Deputata pledează nevinovată.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: