Putin va participa la summitul G20 din Indonezia. A fost invitată și Ucraina
Full Article 1 minutes read

Putin va participa la summitul G20 din Indonezia. A fost invitată și Ucraina

Președintele Rusiei Vladimir Putin planifică să participe la summitul G20, care se va desfășura în noiembrie pe insula Bali. Declarația a fost făcută de către președintele Indoneziei, citat de agenția pro-Kremlin RIA Novosti.

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, în ajun, Vladimir Putin a discutat la telefon cu omologul său indonezian despre securitatea alimentară. Liderii au vorbit și despre pregătirile pentru summitul G20, care va avea loc în noiembrie în Indonezia.

„Președintele Putin mi-a spus că va veni”, a declarat președintele Indoneziei.

RIA Novosti l-a întrebat pe ambasadorul Indoneziei în Rusia dacă Kievul a solicitat Djakartei să organizeze o întâlnire bilaterală dintre Putin și Zelenski, în cazul participării celor doi. Diplomatul a negat, însă a precizat că Indonezia este gata să se implice în acest scop.

Anterior, consilierul lui Putin, Iurii Iușakov, a declarat că decizia privind participarea Rusiei la summitul G20 va fi luată cu puțin timp înainte de eveniment.

Liderii țărilor G20 se vor întruni, la Bali, în perioada 15-16 noiembrie. Indonezia a invitat la eveniment și Ucraina, deși țara nu face parte din G20.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: