Reabilitarea lui Dodon și demisia guvernului Gavrilița. PSRM a convocat Consiliul Republican
Full Article 3 minutes read

Reabilitarea lui Dodon și demisia guvernului Gavrilița. PSRM a convocat Consiliul Republican

Sâmbătă, 4 iunie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a convocat Consiliul Republican. Potrivit comunicatului de presă, în cadrul ședinței Consiliului a fost efectuată o evaluare a situației politice din Republica Moldova și luate decizii cu privire la acțiunile ulterioare ale formațiunii. În urma ședinței, a fost adoptată Declarația Consiliului Republican al PSRM. 

Consiliul Republican al PSRM a constatat „eșecul total al PAS, partidul Maiei Sandu, a guvernului Gavrilița, în economie, agricultură, infrastructură, educație și medicină, politica socială”.

De asemenea, socialiștii au acuzat partidul de guvernare că ar fi inițiat „demiterea banditească a procurorului general Stoianoglo” și ar fi intentat dosarele penale „la comandă” împotriva lui Marcel Cenușă, Radu Mudreac și a multor altor reprezentanți ai opoziției, inclusiv deputați ai Parlamentului, președinților de raioane și primari de orașe. (amintim că PAS a negat categoric orice implicare).

Socialiștii au amintit și de dosarul „kuliok” în care este cercetat penal Igor Dodon, aflându-se în prezent în arest la domiciliu.

„Consiliul Republican al PSRM este sigur de faptul că actualul președinte Maia Sandu se află în spatele acțiunilor ilegale împotriva lui Igor Dodon. Dodon trebuie să fie eliberat și reabilitat. Iar cei vinovați de dosarele la comandă trebuie să fie trași la răspundere”, se arată în declarație. (Amintim că Maia Sandu susține că a aflat din presă despre dosarul lui Dodon).

PSRM s-a referit și la ridicarea documentelor contabile, de către procurorii anticorupție, care a avut loc pe 2 iunie, la sediul formațiunii din Chișinău.

„Considerăm că aceasta este o încercare de a face presiuni și de a împiedica activitatea celui mai mare partid de opoziție din țară. Acțiunea respectivă a fost organizată anume în momentul când în Parlament erau votate legi și numiri ce pun în pericol libertatea cuvântului, securitatea și suveranitatea țării”, au comentat aceștia.

În concluzie, socialiștii au anunțat că vor iniția demisia guvernului condus de Natalia Gavrilița.

„Consiliul Republican al PSRM împuternicește fracțiunea parlamentară să inițieze demiterea acestui guvern inutil și dăunător. Consiliul Republican al PSRM cheamă cetățenii țării, partidele politice, organizațiile obștești și sindicatele să-și unească eforturile în lupta împotriva regimului”, se mai arată în declarație.

Declarația Consiliului Republican al PSRM poate fi citită AICI.

***

Amintim că, în cadrul celei mai recente ședințe plenare a Legislativului, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a inițiat, în cadrul ședinței plenare din 2 iunie, o moțiune simplă împotriva Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea simplă se supune dezbaterii în ședința plenară a Parlamentului, fiind însoţită de avizul comisiei permanente de profil. Avizarea se face în termen de până la 7 zile lucrătoare de la data depunerii moţiunii. Dezbaterea moţiunii simple în ședința plenară are loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.

În același timp, moțiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate Guvernului la investitură. Moțiunea de cenzură asupra activitățoo Guvernului poate fi inițiată de cel puțin 1/4 din numărul deputaților aleși. Moțiunea simplă și de cenzură se adoptă cu votul majorității deputaților aleși (fracțiunea parlamentară a Comuniștilor și Socialiștilor deține 32 de mandate, iar cea a Partidului „ȘOR” – 6).

În cazul adopătării moțiunii de cenzură, prim-ministrul va prezenta în termen de cel mult trei zile președintelui țării demisia Guvernului.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: