Redacția NewsMaker condamnă presiunile asupra jurnaliștilor. Un deputat PSRM a împiedicat munca unui corespondent al redacției
Full Article 2 minutes read

Redacția NewsMaker condamnă presiunile asupra jurnaliștilor. Un deputat PSRM a împiedicat munca unui corespondent al redacției

Redacția NewsMaker își manifestă îngrijorarea față de acțiunile agresive și presiunile din partea Partidului Socialiștilor și ai susținătorilor acestuia, îndreptate împotriva jurnaliștilor, care au loc în timpul acțiunilor de protest din Chișinău. Remarcăm că, în ultima perioadă, numărul incidentelor de acest fel s-au întețit.

Nu de puține ori, aceste acțiuni au loc cu implicarea sau cu aprobarea tacită a deputaților PSRM, care le indică adepților formațiunii care sunt reprezentanții presei „incorecte”, provocând și alimentând un comportament agresiv.

În timpul protestului din 29 mai, care a avut loc în fața clădirii parlamentului, corespondenta NM Alina Mihalchina a încercat să discute cu manifestanții din Găgăuzia despre cei care le-au organizat transportul în capitală. După ce jurnalista s-a adresat către deputatul socialist Alexandr Suhodolski, care se afla în apropiere, acesta i-a sugerat corespondentei să se îndepărteze de mulțime, iar acolo a început să „o intervieveze”.

În timpul discuției, Alexandr Suhodolschi și-a scos telefonul și a început să o filmeze pe jurnalistă, adresându-i întrebări despre propria ei atitudine față de evenimentele din țară. Asta în pofida faptului că, în repetate rânduri, corespondenta NM a precizat că își exercită munca și că scopul ei este să discute cu participanții la protest.

Atunci când jurnalista a întrebat unde vor fi publicate imaginile respective, deputatul a dat de înțeles că le-a șters și a rugat-o să adreseze întrebări „altor oameni”, nu celor din Găgăuzia.

Au reacționat agresiv la întrebările corespondentului NM și unii manifestanți, care au recurs la insulte în adresa sa. La un moment dat, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Chiril Tatarlî a sfătuit-o pe corespondenta NM, care discuta cu demonstranții, să plece: „Domnișoară, plecați, nu sunteți binevenită aici”.

NM va continua să reflecte evenimentele politice și manifestațiile din Moldova și să își repecte principiile: independența, echidistanța și prezentarea unor puncte de vedere distincte – pentru informarea corectă a oamenilor despre ceea ce se întâmplă în țară. Îndemnăm politicienii și deputații să interacționeze corect cu jurnaliștii – fără presiuni, amenințări, încurajarea acțiunilor agresive și împiedicarea acestora să-și exercite munca.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: