Re(uni)forma școlară
Cine și de ce este preocupat de dress-code-ul elevilor din Moldova?
De la începutul lunii aprilie, la inițiativa Partidului Democrat, în Moldova iarăși se discută despre introducerea uniformei școlare obligatorii. La 2 mai, Ministerului Educației, Culturii și Cercetări (MECC) a încheiat sondajul de opinie referitor la uniforma școlară: a fi sau a nu fi, efectuat printre profesori, părinți și elevi. Ministerul nu se grăbește să publice rezultatele sondajului. Între timp, experții deja apreciază critic inițiativa democraților: în opinia lor, introducerea uniformei poate afecta serios familile cu un venit mediu. NM a aflat, ce cred despre această idee elevii și cum este soluționată în prezent problema dress-code-ului în liceele din Chișinău.
Ce spun cei de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării
„Nu este o indicație `de sus`"
La 2 mai, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a încheiat colectarea anchetelor în care profesorii, părinții și elevii au fost solicitați să-și expună opinia referitoare la eventualitatea introducerii uniformei școlare. Pe site-ul ministerului a fost posibilă completarea online a anchetei, iar în școlile din toată țara au fost repartizate anchete tipărite.

Rezultatele sondajului sunt deocamdată necunoscute. Ion Mischevca, purtător de cuvânt al ministerului, a comunicat pentru NM că instituția încă nu are un tablou complet al situației: o parte a anchetelor tipărite încă nu a ajuns din direcțiile raionale. Potrivit lui Mischevca, organizarea și pe viitor a consultațiilor publice de către minister depinde de rezultatele anchetei. Dacă se va constata că majoritatea s-a expus pentru introducerea uniformei școlare, ministerul va organiza audieri publice în acest sens.

Potrivit afirmațiilor purtătorului de cuvânt, pentru prima dată, ideea introducerii uniformei școlare obligatorii a apărut anul trecut, în timpul discuțiilor despre reforma educației în diferite raioane ale republicii. „Ni s-a spus, printre altele, că se dorește ca în școli să fie uniforme", a explicat Mischevca. El a adăugat că un imbold suplimentar în discutarea acestei idei au fost rezultatele sondajului efectuat în luna martie curent de către IMAS.
Amintim că IMAS a organizat sondajul la comanda Partidului Democrat. Pentru prima dată, despre ideea referitoare la uniforma școlară obligatorie a povestit purtătorul de cuvânt al PDM Vitalie Gamurari, în cadrul unui briefing din 3 aprilie.

Mischevca a spus că pentru introducerea uniformei școlare s-au expus aproximativ 80 la sută dintre cei chestionați. Anume din această cauză, la partid s-a decis că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării trebuie să organizeze o cercetare mai detaliată a acestei probleme, a explicat Gamurari.

Vitalie Gamurari
Purtătorul de cuvânt al PDM
Nu trebuie să confundăm acest lucru cu uniforma sovietică. [...] Să fie clar: nu este o indicație „de sus", acest lucru va fi discutat
„Nu trebuie să confundăm acest lucru cu uniforma sovietică. Ministerul va organiza dezbateri publice la care vor participa părinți și copii și va deveni clar, care sunt problemele reale ale acestora. Să fie clar: nu este o indicație „de sus", acest lucru va fi discutat", a menționat, atent, purtătorul de cuvânt. De asemenea, el a precizat că guvernul va stabili dacă există posibilități financiare de a susține familiile care nu dispun de mijloace pentru procurarea uniformei.
Ce cred experții despre uniforme
Privilegiul familiilor asigurate
Ideea Partidului Democrat este considerată de către experți ca fiind nepotrivită și nedezvoltată. Directorul de programe al Expert-Grup Constanța Popescu menționează, în investigația sa, că în sondajul elaborat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării lipsește un punct foarte important: cât sunt dispuse familiile să cheltuie pentru uniforma școlară. Conform calculelor Constanței Popescu, un set complet al uniformei, la actualele prețuri, poate costa în jur de 2-3 mii de lei anual (1 mie de lei – pentru două perechi de pantaloni, 500-700 de lei – pentru un sacou, minimum 300 de lei – pentru două bluzițe sau cămăși, aproximativ 800 de lei – pentru două pulovere).

Expertul menționează că, la salariile minime de 2380 de lei în sectorul real al economiei și 1100 de lei în sfera bugetară, asemenea cheltuieli pot fi pentru familii o povară suplimentară. Familiilor cu mai mulți copii, chiar și la un salariu mediu pe economie de 6150 de lei, de asemenea le va fi dificil, este sigură Popescu. În investigație se mai spune că statul nu dispune de mijloace pentru compensarea unor astfel de cheltuieli.
Doar familiile asigurate își pot permite să cumpere uniforme din stofe calitative
Cei de la Expert-Grup sunt siguri că în pofida așteptărilor, introducerea uniformei ar putea provoca nu egalitatea exterioară a elevilor, ci dimpotrivă, evidențierea deosebirilor privind veniturile părinților. Popescu este de părere că astăzi, doar familiile asigurate își pot permite să cumpere uniforme din stofe calitative: majoritatea va fi nevoită să se mulțumească cu uniforme care își vor pierde aspectul după doar câteva spălări. Expertul subliniază că învățământul mediu în Moldova este obligatoriu și gratuit, iar aceasta înseamnă că nu trebuie create cheltuieli suplimentare pentru părinți. În afară de aceasta, încercările de a centraliza confecționarea uniformelor la un singur producător pot crea un risc suplimentar de corupție.

Expert-Grup îndeamnă guvernul să renunțe la extremități – uniforma obligatorie și lipsa totală a dress-code-ului – și să elaboreze un regulament general al aspectului elevilor. Eperții propun ca introducerea uniformei să fie lăsată la discreția administrațiilor instituțiilor de învățământ.
Cum soluționează școlile problema uniformei
„E plăcut să le privești pe toate la fel. Însă avem noi oare nevoie de așa ceva?"
Deocamdată, fiecare școală soluționează în mod individual întrebarea „uniforma școlară: a fi sau a nu fi?". E greu de spus, în câte școli este astăzi introdusă uniforma obligatorie: cei la minister nu au putut oferi pentru NM asemenea informații.

Însă printre acestea este Liceul „A. Pușkin" din capitală. Directorul acestei instituții, Oxana Abramova, a spus pentru NM că uniforma „nu a încetat să fie purtată în liceu chiar și după destrămarea Uniunii Sovietice, în timpul așa-zisei democrați". Instituția nu renunță la uniformă nici în ziua de azi. În clasele primare, elevii poartă uniforma de model vechi: băieții – costume, fetele – rochițe cu șorț. Pentru clasele medii și cele superioare, este prevăzut un stil unic, de oficiu: cămașă albă, sacou negru și pantaloni sau fustă.

Abramova a mai spus că părinții cumpără sau comandă singuri uniforma: fiecare alege stofa și modelul conform propriului buzunar. Potrivit afirmațiilor directorului, în ultimii cinci ani, cu excepția unui singur caz, nimeni dintre părinți și elevi nu s-a plâns din cauza necesității de a purta uniforma.
Uniforma îi mobilizează pe copii, îi impune să se gândească, în timpul lecțiilor, la lecții și nu la ceea cu ce se va îmbrăca mâine. Uniforma a devenit deja „tradiție a școlii" și liceul nu intenționează să renunțe la ea
Oxana Abramova
Directorul liceului „A. Pușkin"
Potrivit afirmațiilor directorului, pentru elevii care nu respectă regulile sunt suficiente avertizările. „Se întâmplă foarte rar – o dată sau două ori pe an, să îi trimitem acasă ca să-și schimbe hainele, prevenindu-i pe părinți. Dacă e ceva cu totul provocator", a menționat Abramova.

Mama unei eleve din clasa a 9-a din acest liceu, Maia Ciulcova, este sigură că uniforma școlară este doar în favoarea copiilor: „Ei nu se distrag, nu există niciun fel de fudulie, iar individualitatea poate fi exprimată altfel. Trebuie să te evidențiezi cu intelectul". În afară de aceasta, uniforma îi obișnuiește pe elevi să se simtă mândri de liceul lor, susține această mamă.

Ciulcova își crește fiica de una singură, însă nu are probleme când vine vorba de procurarea îmbrăcămintei special pentru școală. Potrivit ei, în clasele primare, pentru două seturi de îmbrăcăminte, a cheltuit 700 de lei și copilul le-a purtat pe parcursul a trei ani. În clasele mai mari, uniforma a devenit mai scumpă, însă acum, o soluție sunt reducerile de sezon.
Problema uniformei „nu trebuie să ajungă până la marasm"
Totodată, mama elevei din clasa a 9-a consideră că problema uniformei „nu trebuie să ajungă până la marasm", așa cum se întâmplă uneori în Liceul „A. Pușkin". Fiica ei a fost odată trimisă acasă, să-și schinbe hainele din cauza manșetelor sacoului: fata a venit acasă cu lacrimi în ochi. Potrivit ei, în Liceul „A. Pușkin", sacoul nu poate fi înlocuit nici măcar de o vestă. Ea susține că asemenea exagerări nu trebuie să aibă loc.
Unele licee din Chișinău, comparativ cu Liceul „A. Pușkin", au trecut la uniforma obligatorie abia nu demult. În Liceul „Gaudeamus", care funcționează de mai bine de 30 de ani, uniforma școlară a fost introdusă doar în acest an de studii. Zinaida Gangan, directorul instituției, a spus pentru NM că această inovare a fost propusă de consiliul elevilor. „Nici lor nu le plăcea când fetele sunt îmbrăcate în fuste prea scurte sau în bluze cu un decolteu prea adânc, iar băieții – în pantaloni scurți și în șlapi. Au spus că nu e frumos și nu e etic", a explicat directorul. În instituție, s-au discutat activ modelele și împreună cu elevii, a fost aleasă varianta finală.
Nici lor nu le plăcea când fetele sunt îmbrăcate în fuste prea scurte sau în bluze cu un decolteu prea adânc, iar băieții – în pantaloni scurți și în șlapi. Au spus că nu e frumos și nu e etic.
Zinaida Gangan
Directorul liceului Gaudeamus
Potrivit afirmațiilor ei, în liceu se discută deja și despre un dress-code al pedagogilor. „Noi și înainte luptam cu elevii și chiar au fost profesori care se îmbrăcau... Ei sunt tineri și foarte interesanți, însă eram nevoiți să le facem observații. Iar mai târziu, copiii singuri au propus să fie ordine și la profesori, și la elevi. Toți trebuie să poarte uniformă, pentru ca nimeni să nu reproșeze nimic nimănui", a menționat Zinaida Gangan, precizând că unii membri ai administrației și unii profesori și-au procurat deja costume din trei piese. Uniformele pentru elevi sunt comandate de părinți: din cauza posibilităților financiare diferite, a trebuit să se renunțe la confecționarea centralizată a uniformelor.

În prezent, administrația oferă timp elevilor pentru a se adapta noilor reguli și nu toți respectă dress-code-ul. Însă, potrivit directorului, elevii au încetat să mai vină la lecții în tricouri și pantaloni sport.
În multe instituții de învățământ, problema privind uniforma obligatorie rămâne deschisă. În Liceul „N. Gogol", statutul instituției presupune stilul oficial al vestimentației, însă nu există o uniformă propriu-zisă. Directorul liceului Taisia Anichieva este de părere că în prezent, pe piața moldovenească pur și simplu nu există uniformă școlară calitativă, care ar corespunde tuturor standardelor: „Ceea ce cumpărăm noi la piață nu este confecționat din materiale recomandate: în această îmbrăcăminte ori e prea cald, ori e prea frig, copiii transpiră, hainele se electrizează".

Anichieva este sigură că în lipsa unor întreprinderi de stat specializate în confecționarea hainelor, inovarea poate fi foarte costisitoare pentru multe famili. „Dacă doresc ca uniforma să fie de un singur tip, ar trebui să deschidă parantezele și să spună, cât va costa aceasta. Este cu mult mai scump decât uniforma generală, care a fost în timpul puterii sovietice. Astăzi, nimeni nu produce asemenea confecții „în linie" din materiale calitative", a explicat directorul liceului.
Desigur, cu uniformă e frumos. E plăcut să le privești pe toate la fel. Însă avem noi oare nevoie de aceasta? Nu știu. Posibil, ceea ce noi am propus corespunde mai mult timpului.
Taisia Anichieva
Directorul liceului „N. Gogol"
„Fiecare își are propriile particularități ale corpului" și pentru cineva, fusta în carouri „poate deveni o tragedie".
Potrivit ei, în Liceul „N. Gogol", copiii sunt instruiți să deosebească stilurile de îmbrăcăminte și să aibă grijă de ei. „E mai bine ca ei să obțină abilități de a alege îmbrăcămintea decât la început să poarte uniformă școlară, iar mai târziu să fie în rochii de catifea prin piață", a precizat directorul.

Potrivit ei, chiar și în cazul introducerii uniformei obligatorii, copiii trebuie să aibă posibilitatea de a alege modelul, pentru că „fiecare își are propriile particularități ale corpului" și pentru cineva, fusta în carouri „poate deveni o tragedie".

„Astăzi însă, probabil, uniforma nu este cea mai importantă problemă. Imporant e ca acoperișurile să nu curgă", a concluzionat ironic Anichieva.
Ce cred elevii despre aceasta
„În școală, cunoștințele sunt pe primul loc, însă noi doar nu suntem roboți"
Printre elevi, introducerea uniformei rămâne un subiect controversat. Polina Bodrug, elevă în clasa a 10-a, este de părere că această măsură este necesară. „Noi avem băieți care vin la școală ca la sărbătoare – în tricouri colorate, pulovere de culoare roz, de exemplu.

Cred că trebuie să mergi la școală mult mai chibzuit", susține Polina, adăugând că nici ea nu se simte confortabil să meargă la școală în îmbrăcăminte de culori aprinse, pentru că acest lucru distrage atenția. Totodată, ea a menționat că majorității colegilor săi de clasă nu i-a plăcut ideea uniformei.

„Însă, desigur, depinde și de uniformă. Dacă va fi introdusă cea alb-negru, sacouri și pantaloni, e bine. Dacă vor inventa șorțuri, cu siguranță nu", a spus eleva.

Parțial, cu ea nu este de acord nici măcar sora ei, elevă în clasa a 8-a, Sofia Bodrug. „Uniforma nu ne ajută cu nimic. Nici absența ei nu ne împiedică să învățăm. Se zice că acest lucru distrage atenția, însă eu în general nu înțeleg, cum acest lucru ne poate influența. Este un nonsens", menționează Sofia. În același timp, ea consideră că uniforma trebuie introdusă, însă doar pentru că astfel sunt mai puține probleme ce țin de alegerea hainelor în fiecare dimineață.

„Așa, vom avea mai puține bătăi de cap în fiecare dimineață, cu ce să ne îmbrăcăm. Nimeni nu va invidia și nu va spune `uite, el are o haină atât de bună, iar eu nu am așa ceva`", a spus eleva. Potrivit ei, acest lucru va simplifica mai mult viața fetelor.
Uniforma nu ne ajută cu nimic. Nici absența ei nu ne împiedică să învățăm. Se zice că acest lucru distrage atenția, însă eu în general nu înțeleg, cum acest lucru ne poate influența. Este un nonsens.
Sofia Bodrug
eleva din clasa a 8-a
Printre elevii claselor superioare sunt și adversari înflăcărați ai uniformei. Un elev din clasa a 10-a, Eric Martin Hart, este sigur că uniforma îi va lipsi pe copii de individualitate.

„Când toți poartă aceeași îmbrăcăminte, acest lucru nu permite adolescenților să se manifeste, le distruge individualitatea. Toți devin ca la indigo. E clar că în școală cunoștințele sunt pe primul loc, însă noi doar nu suntem roboți. Zilele pe care le petrecem în școală nu înseamnă doar lecții. Noi ne plimbăm cu prietenii, ne distrăm și dorim să arătăm diferit", a spus Eric.

În afară de aceasta, potrivit lui, în uniformă nu este comod. „Mai ales atunci când e foarte cald – în septembrie, în mai, când e mai cald de 25 de grade – să porți un costum de culoare întunecată și pantofi înguști, care limitează mișcările, este neplăcut și incomod", a explicat elevul.

Eric presupune că uniforma școlară poate fi mult mai convenabilă, însă el nu-și schimbă atitudinea.
Este secolul trecut, ca toți să arate la fel. Posibil, arată prestigios, dar nu este comod. Dar și să porți cinci zile la rând una și aceeași... e de doi bani.
Eric Martin Hart
elev din clasa a 10-a
Pentru Marta Hâncu, elevă în clasa a 8-a, uniforma școlară nu este cea mai stringentă problemă, de aceea ea preferă să fie „neutră" în această privință.

„În general, mie îmi place uniforma școlară, ca un cult, pentru că aranjează mințile într-o anumită ordine. Tu înțelegi că ești elev și trebuie să înveți. Nu sunt problemele cotidiene, cu ce să te îmbraci mâine. Nu există „uite, el are o haină mai frumoasă". Se obține o egalitate socială completă", a spus eleva.
Dacă o vor introduce, va fi foarte bine, iar dacă nu, cu siguranță nu voi avea de suferit. Acum, fără uniformă, mie pur și simplu îmi este comod.
Marta Hâncu
eleva din clasa a 8-a
Totodată, ea a spus că sunt suficiente și neajunsuri ce țin de uniformitate. Marta este de părere că uniforma diminuează individualitatea elevilor. În afară de aceasta, în ce privește hainele de zi cu zi, e mai simplă planificarea lucrurilor după școală. „În prezent, imediat după școală, eu merg în alte locuri în care nu aș merge îmbrăcată în uniformă – concerte de muzică etno, de exemplu. Eu pot veni imediat în hainele mele obișnuite și să nu mă chinui cu schimbarea îmbrăcămintei", a menționat ea.

Ea consideră că dacă ministerul va decide totuși introducerea uniformei, va trebui elaborate diferite modele, ca îmbrăcămintea să nu fie plictisitoare, iar zilele cotidiene să nu pară „monotone".
Text: Olga Gnatcova
Foto: NewsMaker, Facebook, yuga.ru
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: