Andrei Mardari / NewsMaker

Revenco scoate poliția în stradă. Când vor începe să curgă amenzile pentru cei care nu respectă restricțiile?

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, în cadrul unor declarații de presă, a vorbit despre activitățile ce urmează a fi realizate de subdiviziunile MAI în contextul creșterii cazurilor de COVID-19. Astfel, s-a dispus mobilizarea polițiștilor, carabinierilor, polițiștilor de frontieră, dar și a salvatorilor. Aceștia vor monitoriza punctele și centrele comerciale, piețele, mall-urile, dar și stațiile de așteptare a transportului public din țară. Amenzi în următoarele zile nu vor fi aplicate, potrivit ministrei.

„Am solicitat mobilizarea poliției și carabinierilor, polițiștilor de frontieră și salvatorilor pentru a preveni răspândirea tulpinii. Am dispus și întocmirea unui plan pentru desfășurarea misiunilor pentru prevenire și control, cu accent sporit pe zonele aglomerate, în orele de vârf, pe întreg teritoriul țării, în special în mun Chișinău”, a declarat ministra.

Revenco a mai spus că a solicitat șefilor de arme să asigure activitatea neîntreruptă a misiunilor prin antrenarea echipelor de patrulare pe teritoriul staților de așteptare a transportului public, în mijloacele de transport public, centre comerciale, centre de agrement și alte zone publice.

„Vom monitoriza, în primul rând, activitatea de comerț – puncte și centre comerciale. Vom preîntâmpina administratorii de mall-uri, piețe, administratori ai transportului public asupra respectării regulilor de combatere a virusului”, a declarat Revenco.

La nivel local, ministra a spus că inspectorii de sector vor fi orientați spre a ajuta medicii de familie în monitorizarea persoanelor plasate în izolare.

„În cazul în care măsurile nu vor fi respectate, vom fi nevoiți să aplicăm amenzi. Noi nu ne dorim să le aplicăm. De aceasta, în următoarele zile se vor organiza vizite de prevenire în care nu vom aplica amenzi, în schimb vom insista pe informare”, a conchis ministra.

***

Ministra Sănătății Ala Nemerenco a anunțat pe 20 ianuarie noile măsuri impuse de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP). Astfel, în următoarele două săptămâni elevii vor studia în regim online. De asemenea s-a luat decizia de a sista organizarea evenimentelor private de orice tip.

Totodată, ministra a declarat că CNESP impune și obligativitatea prezentării Certificatelor COVID în aproape toate instituțiile din țară. Nemerenco a precizat că următoarea săptămână va fi cea mai grea și a făcut un apel responsabilitate.

Ministra Nemerenco a menționat că astăzi vor fi peste patru mii de cazuri noi și nu exclude că în viitor numărul cazurilor pozitive zilnice ar putea trece de 10 mii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei/NewsMaker

Zelenski „autorizează” parada lui Putin de 9 mai. Coordonatele GPS ale Pieței Roșii – indicate în decret

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care „permite desfășurarea, pe 9 mai 2026, a paradei din Moscova”. Documentul, cu numărul 374/2026, a fost publicat vineri, 8 mai, pe site-ul oficial al președinției ucrainene. În text se precizează că decizia a fost luată „ținând cont de numeroasele solicitări”, precum și „în scop umanitar”, în contextul negocierilor purtate cu partea americană pe 8 mai 2026, scrie DW.

„Pe durata paradei (de la ora 10:00 dimineața, ora Kievului, din 9 mai 2026), teritoriul Pieței Roșii să fie exclus din planul de utilizare a armamentului ucrainean”, este scris în decretul care a intrat în vigoare imediat după semnare. În acesta sunt indicate coordonatele exacte ale teritoriului asupra căruia se aplică interdicția de lovire.

Peskov: Rusia nu are nevoie de permisiunea nimănui pentru desfășurarea paradei

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat la decretul semnat de Volodimir Zelenski. Potrivit lui, Rusia „nu are nevoie de permisiunea nimănui” pentru organizarea paradei de 9 mai: „Vai de cel care încearcă să ironizeze Ziua Victoriei și să facă asemenea glume prostești. Probabil, aceasta este mai degrabă marea lui nenorocire”.

Anterior, presa rusă a scris că parada militară din 9 mai din Piața Roșie se va desfășura într-un format restrâns. Pentru prima dată din 2007, la eveniment nu va participa tehnică militară. Ministerul rus al Apărării a explicat decizia prin „situația operativă curentă”, iar Dmitri Peskov a declarat că tehnica militară nu va fi implicată din cauza „amenințării teroriste” din partea Ucrainei.

Totodată, pe 9 mai, internetul mobil nu va funcționa la Moscova și Sankt Petersburg. În mai multe regiuni ale Rusiei au fost anulate și evenimentele dedicate Zilei Victoriei. Paradele nu vor avea loc în Permi, Nijni Novgorod, Saratov, Ciuvașia și regiunea Kaluga, iar în regiunile Voronej, Kursk, Briansk și Belgorod au fost anulate focurile de artificii festive.

Decretul lui Zelenski, publicat după anunțul lui Trump

Decretul lui Volodimir Zelenski, care vizează parada din 9 mai de la Moscova, a fost publicat la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia și Ucraina au convenit asupra unei încetări a focului pentru trei zile. În locul armistițiului propus de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, pentru 8 și 9 mai, regimul de încetare a focului, după cum se afirmă, va fi valabil pe 9, 10 și 11 mai. În plus, Trump a indicat că părțile au acceptat propunerea sa de a efectua un schimb de prizonieri în formatul „1000 la 1000”.

Reprezentanții Ucrainei au confirmat acordul privind încetarea temporară a focului și schimbul care urmează să aibă loc. Dmitri Peskov a remarcat, de asemenea, că prelungirea încetării temporare a focului este inițiativa lui Trump.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: