Rezultatele sondajului privind calitatea politicilor anticorupţie şi climatul de lucru în autorităţile publice centrale
Full Article 3 minutes read

Rezultatele sondajului privind calitatea politicilor anticorupţie şi climatul de lucru în autorităţile publice centrale

În pofida instruirilor anticorupţie, nivelul de cunoaştere a cadrului legal lasă mult de dorit. Totodată, doar jumătate din respondenţi înţeleg corect că funcţionarii publici, ca orice alte persoane, pot avea interese personale. Respondenţii nu înţeleg suficient noţiuni importante pentru identificarea şi declararea conflictelor de interese și nu ştiu care este răspunderea pentru încălcarea legislaţiei. Sunt doar o parte din concluziile unui sondaj realizat de Transparency International Moldova și prezentat astăzi, 9 decembrie. 

Sondajul a fost realizat în 13 autorităţi publice centrale şi entităţile din subordinea acestora cu risc sporit de corupţie. Scopul sondajului este de a analiza percepţia internă a funcţionarilor privind climatul de activitate în aceste instituţii şi calitatea politicilor anticorupţie aplicate, a identifica eventuale probleme legate de aplicarea acestora şi formula propuneri de îmbunătăţire a situaţiei.

Potrivit sursei citate, doar 52% din respondenţi înţeleg corect că un funcţionar public, ca orice altă persoană, are interese personale. Este doar important ca aceste interese să nu influenţeze îndeplinirea obligaţiilor şi atribuţiilor de serviciu.

Circa 88,5 la sută din respondenţi recunosc corect faptul că un funcţionar nu are dreptul de a lua decizii în situaţie de conflict de interese. În profilul instituţiilor cel mai bine în acest sens s-au manifestat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Serviciul Fiscal de Stat, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Cea mai mare parte a respondenţilor (în medie, 91% din respondenţi) consideră inacceptabile utilizarea informaţiei de serviciu în interese personale sau constrângerea subalternilor să participe la evenimente electorale, se anunță în rezultatele sondajului. În cazul exemplelor ce ţin de angajarea unei rude în subordine sau de încălcare a restricţiilor de postangajare, aceştia sunt mult mai toleranţi – respectiv, 44% şi 30% le consideră acceptabile.

În medie, 24,6% din respondenţi consideră că în instituţia în care activează există corupţie, 27,2% susțin că nu există corupție şi aproape jumătate, 48,2 s-au eschivat de a răspunde la întrebare. Printre cei care au răspuns pozitiv la această întrebare, cea mai multă corupţie este percepută de colaboratorii Serviciului Vamal (48%), Poliția de Frontieră (45,8%) și Ministerul Afacerilor Interne (29,3%).

Sondajul s-a desfăşurat în octombrie 2019, în cadrul lui au fost intervievate 643 de persoane, respondenţii fiind selectaţi aleator din listele personalului cu respectarea structurii de state oferite de responsabilii serviciilor resurse umane.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: