Comisia Europeană propune un plan pentru confiscarea activelor înghețate ale Rusiei
Full Article 2 minutes read

Comisia Europeană propune un plan pentru confiscarea activelor înghețate ale Rusiei

Comisia Europeană (CE) a propus astăzi, 30 noiembrie, confiscarea activelor îngheţate ale Rusiei. Această măsură ar veni drept pedeapsă pentru invazia trupelor rusești în Ucraina. Partenerii UE susțin că activele înghețate ar putea compensa Kievul pentru pagubele aduse ţării. 

Funcţionari din Uniunea Europeană, Statele Unite şi alte ţări occidentale dezbat de luni de zile cum să sechestreze în mod legal activele ruseşti deţinute în străinătate – atât de stat, cât şi private – îngheţate prin sancţiuni.

Problema este că în majoritatea statelor membre UE, sechestrarea bunurilor îngheţate este posibilă legal numai în cazul în care există o condamnare penală. De asemenea, multe bunuri ale cetăţenilor ruşi aflaţi pe lista neagră sunt greu de sechestrat sau chiar de îngheţat pentru că sunt înregistrate ca aparţinând unor membri ai familiei sau altor persoane, ca paravan.

„Am blocat 300 de miliarde de euro din rezervele Băncii Centrale ruse şi am îngheţat 19 miliarde de euro din banii oligarhilor ruşi”, a declarat preşedinta executivului UE, Ursula von der Leyen.

Ea a spus că nu peste mult timp, UE şi partenerii săi ar putea gestiona fondurile şi să le investească. Încasările ar merge către Ucraina, ceea ce în cele din urmă ar compensa pagubele provocate ţării.

„Vom lucra la un acord internaţional cu partenerii noştri pentru a face acest lucru posibil. Şi împreună, putem găsi căi legale de a ajunge la asta”, a adăugat von der Leyen.

Ociciala de la Bruxelles propune înfiinţarea unui tribunal special, susţinut de Naţiunile Unite, „pentru a investiga şi urmări penal crima de agresiune a Rusiei”.

UE va colabora cu Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru a înfiinţa un tribunal special care să judece „crimele Rusiei” în Ucraina.

„Împreună cu partenerii noştri, ne vom asigura că Rusia plăteşte pentru devastările pe care le-a provocat, folosind fondurile îngheţate ale oligarhilor şi activele băncii sale centrale”, a mai a precizat preşedinta Comisiei Europene.

Rusia afirmă că îngheţarea rezervelor băncii sale centrale şi a bunurilor cetăţenilor săi sunt ilegale. Autoritățile de la Moscova resping ideea că invazia, pe care o numesc „operaţiune militară specială” pentru dezarmarea vecinului său, echivalează cu o agresiune ilegală împotriva Ucrainei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: