Dispariția Mădălinei Cojocari: Forțele de ordine din SUA consideră că „părinţii copilului nu spun tot ce ştiu”
Full Article 3 minutes read

Dispariția Mădălinei Cojocari: Forțele de ordine din SUA consideră că „părinţii copilului nu spun tot ce ştiu”

Poliţia statului american Carolina de Nord continuă căutarea Mădălinei Cojocari, fetița de 11 ani originară din Republica Moldova, care a dispărut fără urmă de mai bine de o lună în SUA. Forțele de ordine consideră că părinții copilului ascund anumite informații, scrie Observator News.

Mama şi tatăl vitreg al Mădălinei Cojocari vor apărea din nou pe 28 decembrie în fața instanței.

Este clar că părinţii copilului nu ne spun tot ce ştiu”, a declarat şefa poliţiei din oraşul Cornelius, într-o înregistrare video.

Anchetatorii informează că au discutat cu sute de persoane şi au verificat sute de indicii dar nu au reuşit să găsească fetiţa.

Mama Mădălinei și tată vitreg al fetiței sunt ambii în detenție, după ce au evitat să raporteze dispariția copilei timp de 22 de zile.

Diana Cojocari le-a spus polițiștilor că, pe 23 noiembrie, seara în care și-a văzut copilul pentru ultima oară, s-a certat cu soțul său. În urma disensiunii, bărbatul ar fi plecat în Michigan, care este situat la circa 550 mile (aproximativ 900 km) de casa lor din Carolina de Nord.

Femeia a mai spus că și-a văzut fata în jurul orei 22:00, când aceasta a mers să se culce. Oamenii legii nu au precizat dacă potrivit Dianei Cojocari fetița a mers la culcare înainte sau după plecarea tatălui său vitreg. Aceasta a menționat, însă, că a observat dispariția abia peste 12 ore, de Ziua Recunoștinței.

Mai mult, aceasta și-ar fi anunțat soțul abia peste trei zile despre dispariția copilei, iar școala a fost anunțată abia peste 3 săptămâni.

În timpul discuției cu anchetatorii, Diana Cojocari a spus că este de părere că soțul său „și-a pus familia în pericol” și că a ezitat să anunțe dispariția din cauza „temerilor că îi va afecta căsnicia”.

Diana Cojocari a recunoscut că a ignorat rugămințile rudelor din Moldova de a anunța poliția. Aceasta a mai spus că nu știe unde se află fiica sa.

Amintim că FBI a publicat acum două zile ultimele imagini video în care apare Mădălina Cojocari.

Totodată, poliția locală a publicat o scrisoare scrisă de mână de către rudele familiei, care spun că „sunt devastate și au inimile frânte” și își doresc cu disperare să regăsească fetița.

„O iubim pe Mădălina și suntem șocați din cauza celor întâmplate. Este ceea prin ce nu ar trebui să treacă niciun copil și nicio familie”, se arată în scrisoarea în care fetița este descrisă drept „frumoasă, deșteaptă, bună și plină de dragoste”. Forțele de ordine nu au precizat cine anume sunt autorii scrisorii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: