Judecătorul român care a primit cetățenia Moldovei: „Nu am nici un obiectiv politic”
Full Article 2 minutes read

Judecătorul român care a primit cetățenia Moldovei: „Nu am nici un obiectiv politic”

Cristi Danileț, judecătorul român de la Tribunalul Cluj care a primit cetățenia Republicii Moldova, susține că nu are nici un obiectiv politic în țara noastră. Declarațiile au fost făcute pentru G4media.

Cristi Danileț a declarat pentru presa din România că a lucrat împreună cu autoritățile de la Chișinău în ultimii zece ani în calitate de consultant al Consiliului Europei și al UE pentru Republica Moldova.

„Din 2010 am participat la proiecte precum validarea strategiei de reformă a sistemului de justiție, modificări la legile justiției, analiza modului de funcționare a Inspecției Judiciare. În 2021 a fost ultimul proiect, în materie de răspundere disciplinară a magistraților, derulat de Consiliul Europei”, a declarat Danileț.

Totodată, judecătorul român susține că nu are obiective politice în Moldova.

„Nu am nici un obiectiv politic în Republica Moldova”, a adăugat el.

Jurnaliștii de peste Prut scriu că judecătorul Cristian Danileț de la Tribunalul Cluj este una dintre figurile cele mai cunoscute ale mișcării reformiste din justiția din România, este o țintă pentru aripa anti-reformistă din CSM. În luna iulie, el a fost exclus pentru a treia oară din magistratură de către Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară, cu majoritate de voturi, pentru o presupusă exercitare a funcției cu gravă neglijență.

În ultimele 8 luni, judecătorul clujean a mai fost exclus de două ori din magistratură de Secția pentru judecători a CSM, prima dată pentru că ar fi făcut de râs profesia după ce a publicat pe rețelele de socializare filmulețe în care făcea karate, tundea gardul viu sau curăța piscina, a doua oară pentru că era membru al unui ONG care ar fi făcut politică. Judecătorul a contestat în instanță deciziile de excludere, dar până la un verdict definitiv, el nu merge la instanță și nu primește salariu.

Amintim că Maia Sandu a semnat un decret prin care a acordat cetățenia Republicii Moldova judecătorului român Cristi Danileț și fostului șef al Oficiului Național de Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din România, Daniel-Marius Staicu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: