Platforma Pentru Moldova declară „război dezinformărilor și mincinoșilor din Parlament”
Full Article 3 minutes read

Platforma Pentru Moldova declară „război dezinformărilor și mincinoșilor din Parlament”

Platforma parlamentară „Pentru Moldova” îndeamnă deputații să înceteze „manipulările și dezinformările” și să se alăture eforturilor de identificare a soluțiilor pentru dezvoltarea economiei țării și a rezolvării problemelor cetățenilor. Într-un briefing de presă, parlamentarii fracțiunii Partidul „ȘOR” și cei neafiliați care au părăsit grupul parlamentar Pro Moldova, și-au prezentat argumentele privind proiectele de legi votate recent, care au provocat dezbateri în societate.

Vicepreședintele fracțiunii Partidului „ȘOR”, deputata Violeta Ivanov, a menționat că unele partide și deputați din Legislativ recurg tot mai des la tehnici de manipulare și dezinformare, în speranța că vor putea consolida o parte a societății împotriva unor subiecte importante pentru țară.

„Cât de ipocrit trebuie să fii ca să te gândești în această situație destul de complicată la interese politice înguste? Care este motivul haosului pe care-l provocați, stimați colegi deputați și lideri de partide politice? De ce insistați cu o agendă care promovează falsuri, care dezinformează cetățenii și care divizează societatea?”, s-a întrebat Violeta Ivanov.

Ea s-a referit la câteva legi, explicând prevederile acestora și de ce sunt benefice țării. În privința legii care prevede revenirea SIS sub control parlamentar, ea a menționat că așa este normal într-o țară parlamentară, inclusiv pentru a preîntâmpina abuzurile și instaurarea dictaturii.

„Această instituție importantă a statului trebuie să fie sub controlul parlamentar, care reprezintă voința tuturor cetățenilor și este format din 101 deputați, și nu să fie sub controlul unei singure persoane, fie el sau ea și președinte, pe care puterea îl face, de multe ori, să-și piardă mințile”, a declarat ea.

Deputata a menționat că și în privința Legii cu privire la funcționarea limbilor se fac manipulări, iar societatea este dezinformată despre așa-numita fortificare a statutului limbii ruse. În realitate proiectul se referă la toate limbile vorbite pe teritoriul țării. Iar în privința proiectului ce prevede revenirea terenului Stadionului Republican în proprietatea statului, Violeta Ivanov a accentuat că la propunerea Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, a fost introdus un amendament ce stipulează că pe acest teren pot fi construite numai obiective cultural-sportive, nu blocuri de locuit multietajate sau spații comerciale.

Ea a îndemnat deputații și politicienii să renunțe la manipulări, și să se alăture eforturilor de a identifica soluții pentru a scoate țara din criză.

„Să ne unim eforturile și să muncim umăr la umăr pentru binele țării și al cetățenilor. Parlamentul este instituția în care trebuie să aibă loc dezbateri, dialog și compromis. Haideți să ne așezăm să soluționăm problemele importante, ceea ce așteaptă de la noi cetățenii”, a chemat Violeta Ivanov.

La fel, și deputatul Vadim Fotescu s-a referit la inițiativele legislative, dar și la proiectul Partidului „ȘOR” privind anularea așa-numitei legi antipropagandă, care îngrădește dreptul cetățenilor la libera informare. Fotescu a subliniat că unii deputați recurg la manipularea zilnică și metodică a opiniei publice, iar ca răspuns Platforma „Pentru Moldova” va demasca, la fel de metodic, minciunile și mincinoșii.

***

Amintim că, în cadrul ședinței din 3 decembrie a parlamentului, deputații Platformei „Pentru Moldova” și cei din PSRM au votat mai multe proiecte de legi, inclusiv cel privind trecerea SIS-ului sub controlul parlamentului și revenirea stadionului republican în posesia statului.

Curtea Constituțională a suspendat cele două inițiative.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: