Ședința Parlamentului. Codul transportului feroviar și proiectul privind activitatea HoReCa, pe ordinea de zi (LIVE)
Full Article 2 minutes read

Ședința Parlamentului. Codul transportului feroviar și proiectul privind activitatea HoReCa, pe ordinea de zi (LIVE)

Deputații s-au întrunit, joi, 23 septembrie, în ședință plenară. Agenda ședinței a fost aprobată, în ajun, de Biroul permanent al Parlamentului. 

Deputații vor examina, în prima lectură, proiectul Codului transportului feroviar, precum și inițiativa legislativă privind crearea Autorității Feroviare.

De asemenea, ordinea de zi include proiectul de modificare a unor acte legislative, potrivit căruia la 1 octombrie urmează să intre în vigoare reducerea cotei TVA pentru HoReCa.

La fel în prima lectură va fi examinat proiectul Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. În conformitate cu acest document, angajaților transferați în alte funcții în urma reorganizării unor ministere li se va achita diferența de salarii.

Proiectele de lege pentru modificarea Codului de executare al Republicii Moldova și pentru modificarea articolului 2 din Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, de asemenea, figurează pe ordinea de zi a ședinței plenare.

În lectura a doua va fi dezbătut proiectul de lege pentru modificarea Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare și Legii concurenței, prin care se instituie noi mecanisme de control și de sancționare a conducătorilor unor autorități publice aflate sub control parlamentar.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: