VIDEO „Este posibil că astăzi comunic cu voi pentru ultima dată”. Dodon susține că s-ar încerca aducerea sa la tăcere
Full Article 4 minutes read

VIDEO „Este posibil că astăzi comunic cu voi pentru ultima dată”. Dodon susține că s-ar încerca aducerea sa la tăcere

Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon susține că procurorii ar încerca să obțină interdicția discuțiilor sale cu presa. Declarația a fost făcută pe 19 iulie, la Judecătorie, unde urma să fie examinată cererea privind prelungirea termenului de arest la domiciliu. Ședința a fost amânată pentru 20 iulie. La rândul lor, procurorii au declarat, fără să ofere detalii, că au solicitat instanței să fie respectate cu strictețe restricțiile prevăzute de Codul de procedură penală pentru persoanele aflate în arest la domiciliu.

Nu pot să vă spun detalii, însă este posibil că astăzi comunic cu voi pentru ultima dată. Pentru că încearcă să îmi interzică să discut cu presa. Și caută motive. De aceea, au luat pauză până mâine. Îi deranjează foarte mult că discut cu voi, că Dodon își spune opinia față de fărădelegile care sunt în țară”, a declarat Igor Dodon.

La rândul lor, procurorii de caz au declarat că nu urmăresc declarațiile lui Igor Dodon din presă.

Noi am prezentat probe suplimentare, care confirmă în mod indubitabil necesitatea de a fi prelungită măsura preventivă, însă așa cum scrie în lege – art. 188 al Codului de procedură penală*. Cu toate interdicțiile, deoarece legea este egală pentru toți și pentru toți trebuie să fie aplicată. Nu selectiv, dar echidistant, imparțial și obiectiv la fiecare caz”, a precizat procurorul de caz, Petru Iarmaliuc.

Adriana Vlas, purtătoarea de cuvânt a partidului de guvernare PAS a declarat: „Organele de drept trebuie să se expună dacă interviul lui Igor Dodon a fost oferit în limitele legii. În rest, toți cetățenii au dreptul la libera exprimare”.

*Articolul 188 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova

Arestarea la domiciliu

(1) Arestarea la domiciliu constă în izolarea învinuitului, inculpatului de societate în locuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii.

(2) Arestarea la domiciliu se aplică faţă de învinuit, inculpat în baza hotărîrii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în modul prevăzut în art.185 şi 186, în condiţiile care permit aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, însă izolarea lui totală nu este raţională în legătură cu vîrsta, starea sănătăţii, starea familială sau cu alte împrejurări.

(3) Arestarea la domiciliu este însoţită de una sau mai multe din următoarele restricţii:

1) interzicerea de a ieşi din locuinţă;

2) limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi expedierii trimiterilor poştale şi utilizării altor mijloace de comunicare;

3) interzicerea comunicării cu anumite persoane şi primirea pe cineva în locuinţa sa.

Amintim că ex-președintele Republicii Moldova, cercetat penal în mai multe dosare, a acordat două interviuri televizate din arest la domiciliu. Cel mai recent – pentru postul de televiziune Rossia 24. La remarca corespondentei din Rusia că nu i-a fost interzisă comunicarea cu presa în timpul aflării în arest la domiciliu, Igor Dodon a precizat:

A fost un precedent, când Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, atât față de Moldova, cât și față de alte state, a luat decizia că este ilegal. Chiar dacă omul se află în arest sau arest preventiv, dacă nu există hotărârea irevocabilă a instanței de judecată privind vinovăția sa, să discute cu presa. Evident că ei și-ar dori foarte mult să ne interzică comunicarea. Actualul președinte a spus de câteva ori – cum e posibil așa ceva, etc. Însă ei fac pe europenii, că ar avea anumite valori, etc. Însă vor să acționeze dur, împotriva deciziilor instanțelor europene, etc. Așa că, deocamdată nu mi-au interzis. Poate după interviul nostru vor interzice”, a declarat Dodon.

Amintim că Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. În același dosar figurează Vladimir Plahotniuc, cumnatul lui Igor Dodon – Petru Merineanu, soția sa, Galina Dodon și mama sa. Cele două femei au statut de complice în dosar.

De asemenea, Dodon are statutul de învinuit în dosarul „Energocom”, în care statul ar fi fost prejudiciat cu suma de 11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: