„S-a făcut mare show și PR, dar la modul practic – nimic”. Dodon, nemulțumit că aeroportul nu a revenit în gestiunea statului
Full Article 2 minutes read

„S-a făcut mare show și PR, dar la modul practic – nimic”. Dodon, nemulțumit că aeroportul nu a revenit în gestiunea statului

Deși anularea contractului de cesionare a Aeroportului Internațional Chișinău a fost inițiată acum trei luni, nu s-au întreprins, deocamdată, pași concreți pentru implementarea inițiativei. Declarația a fost făcută astăzi, 4 decembrie, de către președintele Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate.

„A fost inițiată anularea contractului de cesionare încă în luna septembrie. Astăzi am constatat că acest dosar nu a fost pus pe rol timp de trei luni. Întrebare către fostul guvern și ministru al Justiției: de ce? Nu vreau să cred că s-a făcut intenționat, dar cred că așa este. S-a făcut mare show și PR în septembrie, dar la modul practic nu s-a făcut nimic”, a spus șeful statului.

Președintele Igor Dodon a reiterat poziția conducerii țării, potrivit căreia, cesionarea aeroportului s-a făcut cu încălcarea legislației și contrar intereselor țării. Acesta a menționat că insistă pe întoarcerea gestionării exclusive din partea Republicii Moldovei.

Amintim că decizia de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău a fost luată în ultima zi de mandat al guvernului în exercițiu Filat II, pe 30 mai 2013. Decizia a fost pregătită de Ministerul Economiei, condus pe atunci de democratul Valeriu Lazăr, iar unul dintre argumente era necesitatea de a atrage investiţii în modernizarea aerogării.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: